Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA: COVID-19 afectează organele pe termen lung


COVID-19 este o boală care nu trece odată cu eliminarea virusului din organism. Tot mai mulţi pacienţi sunt nevoiţi să rămână săptămâni la rând în spital, pentru refacerea funcţiei plămânilor.


Pacienţii trebuie avertizaţi că se pot trezi cu diverse probleme de sănătate post-Covid. Unele probleme apar la mai mult timp după boală. Centrul pentru Controlul Bolilor din Statele Unite a constatat că în unele cazuri, COVID-19 afectează organele pe termen lung.

Mulţi dintre cei care au trecut prin boală se simt obosiţi, au dureri de cap, de muşchi, de oase şi dificultăţi de respiraţie și de concentrare vreme îndelungată. Dacă simptomele persistă mai mult de trei luni, medicii vorbesc despre sindromul long Covid.

Coronavirusul poate afecta sistemul hematologic şi pacienții pot dezvolta în continuare tromboze, pot apărea tulburări cardiace prin palpitaţii, tahicardie sau brahicardie.

Medicii avertizează că şi persoanele care au avut Covid fără simptome se pot trezi cu diverse pe termen lung din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2.  

Sechele post Covid-19

Oboseala, tulburările de memorie, durerile articulare, diminuarea gustului şi a mirosului şi dificultăţile respiratorii sunt sechele cu care rămân aproximativ 40 la sută dintre cei care au suferit de Covid-19. Acestea durează peste șase luni.

Potrivit cercetătorilor, nu neapărat pacienţii cu formă gravă dezvoltă astfel de simptome. Cei afectaţi sunt chiar persoanele asimptomatice sau cei care au trecut relativ uşor prin boală.

Simptome “long COVID”

Long covid, sindromul care apare după trecerea prin boală, devine tot mai mult o provocare pentru pacienți și sistemul medical. Chiar dacă virusul dispare din organism, în urma lui rămân o mulțime de sechele. Sunt pacienți care ies din boală cu aproape toate organele afectate.

Simptome:

- oboseală prelungită, respirația cu probleme, durerile în piept;

- insomnie, tulburări de memorie și concentrare

- palpitații, amețeală, dureri articulare

- depresie, anxietate

- stare de rău, lipsa gustului și mirosului, dureri de cap, erupții cutanate

Evaluarea medicală pentru sechelele post-COVID poate salva vieţi 

Procesul de recuperare după Covid poate dura luni de zile. Iar în cazul variantei actuale a virusului, este și mai complicat. Un studiu recent arată cu unii se resimt luni de zile după contaminarea cu noul coronavirus.

Având în vedere potențialele sechele pulmonare după infecția cu COVID-19, persoanele care au trecut prin boală au nevoie de monitorizarea stării de sănătate după vindecare. Traseul corect si sigur, pentru fiecare pacient care a trecut prin boala, în special pentru cei care au dezvoltat o formă medie sau severă, cu saturație scăzută și insuficiență respiratorie, este următorul:

- consultație la medicul specialist pneumolog

- set de analize medicale evaluare post covid

- CT toracic – pentru evaluarea gradului de fibroză

Cea mai relevantă investigație din întreg protocolul de evaluare este tomografia computerizată. Radiografia clasică nu poate pune în evidență potențialele sechele post COVID-19, de dimensiuni foarte mici.

Tomografia computerizată se poate face cu o doză mică de iradiere și ar trebui făcută, la recomandarea medicului, de către toate persoanele care au trecut prin boală, cu atat mai mult daca au și alte afecțiuni asociate.

Foto shutterstock

vezi emisiunile doctor de bine

Unul din 36 de copii, diagnosticat cu tulburare de neurodezvoltare. Cum recunoști...
Cum ne afectează alcoolul sănătatea. Cantitatea care poate fi consumată pe săptămână
Cauzele necunoscute ale imposibilității de a rămâne însărcinată atunci când...
Mihaela Bilic explică ce să facem dacă „am făcut-o lată” în weekend și...
Măselele de minte pot duce la probleme dentare. Când trebuie extrase. „Sunt mai...
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 17 noiembrie 2024

Urmărește-ne pe

Modifică setările cookies