Cum recunoaștem Tulburarea afectivă bipolară?
Tulburare afectivă bipolară este o tulburare caracterizată prin episoade repetate (cel puţin două) în care nivelele de dispoziţie şi activitate ale subiectului sunt semnificativ perturbate. Această perturbare constă în unele episoade de elevare a dispoziţiei, energie şi activitate crescută (manie sau hipomanie) şi în altele de scădere a dispoziţiei precum şi o scădere a energiei şi activităţii (depresie). Recuperarea sindroamelor este de obicei completă între episoade.
Diagnosticul și tratamentul tulburării afective bipolare trebuie să se efectueze în cadrul unui serviciu specializat de sănătate mintală.
Tulburarea bipolară este cronică și recurentă! Debutul poate avea loc oricând pe parcursul vieții, chiar și la vârsta de 60-70 de ani. Tulburarea bipolară cauzează variații majore de dispoziție, energie, gândire și comportament, care interferează cu abilitățile de funcționare ale persoanei, afectându-i munca, performanțele școlare, relațiile interpersonale.
Tulburarea afectivă bipolară: Tipuri
Tulburarea afectivă bipolară are un caracter cronic în care pacienții experimentează episoade de manie sau hipomanie și depresie cu relativă stabilitate dispozițională interepisodică. Este asociată cu dificultăți cognitive și tulburări comportamentale, iar în cazurile severe pacienții pot prezenta și simptome psihotice.
Clasificare:
- Tulburarea bipolară tip I – Pacientul a îndeplinit criteriile pentru un episod maniacal sau mixt complet, de obicei suficient de sever pentru a necesita spitalizarea. Pot să apară şi episoade depresive majore sau episoade hipomaniacale. Vârsta medie la debutul primului episod maniacal, hipomaniacal sau depresiv major este de aproximativ 18 ani pentru tulburarea bipolară tip I.
- Tulburarea bipolară tip II - Pacientul a avut cel puţin un episod depresiv major şi cel puţin un episod hipomaniacal, dar fără episoade maniacale în anamneză.
- Tulburarea ciclotimică (ciclotimie) - este un tip de tulburare bipolară mai puțin severă față de primele două, caracterizată prin perioade alternante de episoade de hipomanie, depresie moderată și episoade mixte.
- Tulburarea bipolară cu ciclare rapidă – 4 sau mai multe episoade depresive, maniacale sau mixte în decurs de 12 luni.
Tulburarea afectivă bipolară: Factori de risc
Tulburarea bipolară are o bază biologică și este transmisă genetic. Severitatea bolii este accentuată de comorbidități psihiatrice și somatice:
- Abuzul de substanțe (droguri, alcool) se asociază cu tulburarea bipolară
- Tulburările de anxietate: tulburare de panică, fobie socială
- Sindromul de stres posttraumatic
- Tulburarea obsesiv-compulsivă
- Tulburările de control ale impulsurilor: gambling, cleptomanie
- Deficitul de atenție și hiperactivitate
- Afecțiunile cardiovasculare
- Diabetul zaharat
Persoanele cu tulburare bipolară la care se manifestă simptome psihotice, pot fi uneori în mod eronat diagnosticate ca având schizofrenie.
O serie de factori contribuie la tulburarea afectivă bipolară, inclusiv factori genetici, biochimici și de mediu:
- Risc crescut când sunt prezente antecedente familiale de manie/boală bipolară
- Copilul cu un părinte bipolar are un risc de 10-25% de a face boala, iar cel cu ambii părinți bipolari are un risc de 20-50% de a face boala
- Peste 90% din indivizii care au prezentat un singur episod maniacal vor prezenta ulterior episoade depresive recurente
- Aproximativ 60% din episoadele maniacale apar cu puțin timp înaintea unui episod depresiv major.
- Anomalii ale structurii şi/sau funcţiei anumitor circuite cerebrale pot fi responsabile de dezvoltarea tulburării bipolare
- Evenimentele stresante recente şi relaţiile interpersonale deficitare contribuie semnificativ la debutul şi recăderile din tulburarea bipolară.
Tulburarea afectivă bipolară: Semne și simptome
Tulburarea bipolară este o afecțiune psihică în care persoana trece prin: episoade de dispoziție foarte „joasă”- episoade depresive, prin episoade de dispoziție crescută, „ridicată” – episoade maniacale/hipomaniacale. Între episoade, adică cea mai mare parte din viața sa, persoana se comportă și se simte normal.
Simptome specifice episodului depresiv:
- Dispoziție depresivă – sentiment subiectiv de tristețe, pentru o perioadă prelungită de timp.
- Incapacitatea de a resimți plăcere
- Inhibiție sau agitație psihomotorie
- Retragere socială
- Lipsa motivației
- Plâns spontan
- Aspect neîngrijit
- Vorbire monosilabică, cu pauze lungi, voce slabă, lipsită de forță, monotonă
- Toleranță la frustrare redusă
- Pierderea libidoului
- Pierdere în greutate și anorexie / Creștere în greutate și hiperfagie
- Nivel scăzut al energiei, fatigabilitate
- Dificultăți de concentrare, dezorientare, scăpări de memorie
- Tulburări menstruale
- Tulburări de somn – fie insomnie, fie hipersomnie
- Variație diurnă (circadiană) a dispoziției (simptomele depresiei fiind mai intense dimineața)
- Constipație
- Uscăciunea gurii
- Cefalee
- Ideație suicidară
- Ruminații obsesive
- Lipsă de speranță, de lipsă de valoare, de vinovăție
- Halucinații și deliruri
Simptome specifice episodului maniacal:
- Comportament dezorganizat și dezinhibat
- Agitație psihomotorie
- Hipersexualitate, promiscuitate, seductivitate
- Dispoziție euforică, expansivă, iritabilă, solicitantă
- Intoleranță la frustrare cu iritabilitate, izbucniri de mânie
- Libido crescut
- Pierdere în greutate, anorexie
- Insomnie
- Energie excesivă
- Dificultăți ce concentrare
- Vorbirea logoreică, zgomotoasă, dramatică, exagerată, incoerentă
- Stimă de sine intens crescută, grandiozitate, egocentrism intens
- Negarea totală a bolii
Tulburarea afectivă bipolară: Diagnostic
Evaluarea cazurilor se realizează de regulă în ambulator. Spitalizarea este necesară la cazurile cu risc pentru individul respectiv sau pentru anturaj. Screening-ul persoanelor cu tulburării bipolare prin Chestionarul tulburărilor dispoziției (MDQ QIDS-RR, IMRS). Un rezultat pozitiv al testului nu indică cu certitudine prezența TAB, însă este un semnal pentru o evaluare ulterioară în scop de diagnostic
- Examenul clinic somatic și neurologic complet
- Colectarea informației din surse obiective suplimentare (rude, prieteni, colegi etc.);
- Examenul clinico-psihologic
Testele de diagnostic utilizate sunt cele care vizează excluderea hipo/hipertiroidismului, a bolilor de metabolism, a infecţiilor sistemice şi a altor boli cronice, ca şi teste de diagnostic pentru infecţia HIV şi pentru lues. EEG se efectuează pentru excluderea epilepsiei, iar CT-ul cranio-cerebral pentru excluderea leziunilor cerebrale.
Tulburarea afectivă bipolară: Tratament
Tulburarea bipolară este apreciată ca o afecţiune cu evoluţie episodică, fiind o tulburare ce evoluează o durată îndelungată de timp, durată ce este amplificată de inadecvanţa terapeutică. Tratamentul inadecvat determină o evoluţie cu episoade predominent mixte, scurtarea perioadelor interepisodice odată cu vârsta, accentuarea deficitelor cognitive, a comorbidităţilor somatice şi a riscului de suicid.
Cea mai eficientă abordare a tulburării bipolare este combinația între medicație de specialitate și psihoterapie. Principalele obiective: obținerea remiterii simptomelor, reducerea recidivelor, recăderilor și recurențelor tulburări bipolare, reîntoarcerea la nivelul precedent al funcțiilor ocupaționale și psihosociale.
Tratamentul medicamentos este reprezentat de timostabilizatori, antipsihotice convenționale și atipice, antidepresive. Spitalizarea poate fi necesară, mai ales în cazul episoadelor maniacale din tulburarea bipolară tip 1. Internarea poate fi voluntară sau non-voluntară, după caz
Psihoterapia este utilizată pentru reducerea intensităţii simptomelor cheie ale tulburării afective bipolare, identificarea la timp a factorilor de risc în declanşarea episoadelor de boală, reducerea emoţiilor negative în relaţiile interpersonale ale pacientului, recunoaşterea simptomelor prodromale ale recăderilor şi favorizarea factorilor care s-au dovedit utili în menţinerea stării de remisie.
Terapia cognitiv-comportamentală, terapia de familie, terapia de grup, intervenția în criză şi psihoeducaţia s-au dovedit cele mai eficiente tehnici de prevenire a recăderilor, în timp ce terapia interpersonală, de ritm social şi cea cognitiv-comportamentală au fost cele mai eficiente în tratarea simptomelor depresive reziduale.
Nu există o modalitate sigură de a preveni tulburarea bipolară. Cu toate acestea, administrarea tratamentului potrivit de la aparitia primelor semne ale unei tulburări de sănătate mintală poate ajuta la prevenirea agravării tulburării bipolare sau a altor afecțiuni de sănătate mintală.
Foto Imago