STUDIU: Activitatea fizică susținută ajută la sporirea eficienței vaccinurilor
The Conversation scrie că studiul realizat la Glasgow Caledonian University dovedește beneficiile pe care practicarea sportului le au asupra întăririi sistemului imunitar și a eficienței vaccinării.
„În 35 de studii, activitatea fizică regulată a condus la niveluri ridicate ale anticorpului de imunoglobulină IgA. Acest anticorp acoperă membrana mucoasă a plămânilor şi a altor părţi ale corpului nostru unde pot intra viruşi şi bacterii. Activitatea fizică regulată creşte, de asemenea, numărul de celule T CD4 +, care sunt responsabile pentru alertarea sistemului imunitar la un atac şi reglarea răspunsului acestuia”, a explicat profesorul Sebastian Chastin, unul dintre autorii studiului.
Vaccinurile par a fi mai eficiente dacă sunt administrate după o sesiune de activitate fizică, arată studiu. Astfel, o persoană activă are cu 50% mai multe șanse să producă un număr mai mare de anticorpi după vaccinare, spre deosebire de o persoană sedentară.
În plus, studiul a arătat că activitatea fizică protejează și împotriva infecțiilor grave sau fatale. „Persoanele active fizic sunt mai puţin susceptibile de a dezvolta obezitate, diabet, boli respiratorii şi cardiovasculare. Studiile epidemiologice au arătat că COVID-19 şi alte boli infecţioase respiratorii sunt mai grave pentru persoanele cu aceste afecţiuni”, se arată în studiu.
Sursă foto: Shutterstock
Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: