Elena Ionescu, mândră tare de felul în care arată: Nu aș schimba nimic la mine!
Artista în vârstă de 35 de ani a dezvăluit care este secretul ei. De când a câștigat primul sezon al emisiunii Survivor România, Elena Ionescu a trecut printr-o schimbare radicală din punct de vedere fizic. Cântăreața a recunoscut în 2022 că și-a pus silicoane pentru un bust mai ferm. Vedeta a dezvăluit că are mai multe intervenții la nivelul feței și că este îndrăgostită de tratamentele corporale.
”Cel mai mult contează cum te simți și cât de mult îți respecți stilul de viață, care trebuie să fie cât de cât sănătos. Sunt un om care iubește foarte mult mâncarea, dar sunt și momente când mănânc sănătos. Nu sunt un om al exceselor, dar îmi place să gust din toate. Aș minți să spun că țin dietă, am făcut sport destul de puțin în ultima perioadă, pentru că, așa cum spuneam, am preferat să stau cu Răzvan mai mult. De obicei, sunt o fire sportivă, când am ocazia, merg în parc, alerg, fac mișcare în casă, lucruri destul de simple care mă ajută să am un tonus bun. Pe lângă acestea, mă ajută și geneticul, dar toate vin la pachet”, a declarat Elena Ionescu pentru viva.ro.
Fosta membră a trupei Mandinga se declară extrem de mulțumită de felul în care arată: ”Nu aș schimba nimic la mine. Mi-ar plăcea să mă blocheze cineva niște ani cum sunt în acest moment, din toate punctele de vedere. Sunt un om împlinit, fericit și care simte că trebuie să mulțumească mai mult pentru tot ce are. Aș încerca să-mi descopăr mai mult această latură de înțelepciune, încerc să lucrez cu mine însămi, să fiu un om mai bun, mai pozitiv, să nu mai pun la suflet și să mă detașez mai conștient de anumite lucruri”
Elena Ionescu a făcut parte din echipa Faimoșilor la Survivor All Stars, însă din păcate, artista nu a rezistat prea mult în concurs. Ea a fost eliminată din concurs, la scurt timp după ce Andreea Tonciu a plecat acasă.
Elena Ionescu a fost căsătorită cu Dragoș Stanciu, împreună cu care are un băiețel, Răzvan. După separarea de soț, vedeta își crește singură copilul. Artista a trăit o poveste de dragoste cu un artist grec, Giorgos Athanasiadis. Relația Elenei Ionescu cu iubitul grec a ajuns la final în luna iulie a anului 2023.
Foto FACEBOOK