Amalia Năstase, probleme cu greutatea: E greu să jonglezi cu kilogramele!
Fosta soție a lui Ilie Năstase se luptă de ani buni cu kilogramele în plus și recunoaște că are mereu fluctuații de greutate. Din această cauză, vedeta, mamă a 3 copii, își monitorizează atent sănătatea și merge regulat la medic pentru analize și controale. Iar recent Amalia și-a administrat câteva perfuzii cu vitamina C.
„Eu merg la mamografie din doi în doi ani, fac testul PapaNicolau tot așa la 2-3 ani, merg la controale ginecologice anuale. Trebuie să recunosc că partea cu care nu am fost prietenă în ultimii șapte-opt ani este cea cu slăbitul și cu îngrășatul. Nu sunt foarte mândră de partea asta, am tot ținut diverse diete.
Dar, până la urmă, consider că viața înseamnă mai mult decât să ai o talie subțire. Nu este un lucru bun să te îngrași, să slăbești, e foarte greu să jonglezi cu kilogramele. Dar, trebuie să spunem că și stresul e de vină, căci face ce vrea cu tine. Nu poți, totuși, să stai toată ziua în oglindă să te măsori și să ții diete! Nu vreau să mă duc la nebuni cu talia, cu măsuratul, nu stau toată ziua pe cântar, pentru că sunt mai mult decât atât! Frumusețea fizică se duce cu vârsta și intri într-o depresie de aia de nu știi cine mai ești! Trebuie să fii și altceva decât asta”, a declarat Amalia Năstase.
În urmă cu trei ani, Amalia reușise performanța să slăbească 35 de kilograme, urmând o dieta oloproteică, sub supravegherea unui medic nutriționist. Rezultatele au fost atunci spectaculoase.
„S-a întâmplat ceva cu metabolismul care a dus la vreo 92 de kilograme. ţinusem atâtea cure încât am zis că asta e, când vedeam că nu reuşeam. Am ţinut dieta cu un medic care mi-a dat nişte suplimente. Cu ele nu am avut poftă de nimic, pentru că aveam nişte suplimente şi contra stresului. Am luat foarte mult colagen, care m-a ajutat să nu se vadă şi să se strângă pielea odată cu slăbitul, pentru că oamenii care îşi taie stomacul pielea nu are timp să se retragă şi e greu”,spunea Amalia Năstase.
Foto Facebook