Leguma numărul 1 în protecția anticancer. Distruge bacteriile din stomac
”Este primăvară, adică sezonul arsurilor de stomac. Trei sferturi din ulcerele de stomac și aproape toate ulcerele de intestin se datorează unei infecții cu o bacterie, nicidecum acidității gastrice, așa cum se credea în trecut. Nimeni nu a crezut că la un pH = 2, așa cum avem în stomac, vreo formă de viață ar putea supraviețui. Ei bine, Helicobacter pilori nu doar supraviețuiește, dar mai face și stricăciuni!
Bacteria aderă la mucoasa gastrică și fragilizează bariera protectoare a peretelui intestinal. Rezultatul: sucul gastric acid erodează treptat celulele submucoase, apare durerea și arsura, deci ulcerul e instalat.”, scrie medicul nutriționist Mihaela Bilic, pe o rețea socială.
Potrivit studiilor, Helicobacter pilori este prezent în stomac la mai bine de jumătate din populația globului, însă doar 1 din 5 persoane purtătoare va dezvolta leziuni inflamatorii de tip ulcer.
„Vestea bună este că tratamentul antibiotic distruge bacteria agresoare și pune capăt tulburărilor digestive. Vestea și mai bună e că în curând antibioticele ar putea fi înlocuite de un extract concentrat din broccoli.
Sulforafanul este substanța capabilă să blocheze enzimele care îi permit bacteriei Helicobacter să neutralizeze aciditatea gastrica și să se fixeze de mucoasa stomacului. În plus, compușii cu sulf au efect alcalinizant și neutralizează toxinele din organism, prin urmare toată familia cruciferelor trebuie inclusă în meniu, de la varză la conopidă și broccoli.
Broccoli este un “dușman de moarte” pentru bacteriile cauzatoare de ulcer, dar și leguma numărul unu în protecția anticancer! Fitonutrienții cu efect anticancer din broccoli au eficiență maximă dacă îl consumăm crud sau îl gătim minim, fiert la abur 2-3 min.
În felul ăsta protejăm și vitamina C, prezentă din belșug în broccoli. Pentru gust și sănătate puneți un strop de ulei sau parmezan ras, grăsimea crește absorbția de betacaroten, un pigment cu rol de vitamina A”, a mai precizat Mihaela Bilic.