Ce este Sindromul Persoanei Rigide (SPR), boala de care suferă Celine Dion
Artista mărturisește că are dificultăți la mers, iar corzile vocale îi sunt afectate. "Recent, am fost diagnosticată cu o tulburare neurologică foarte rară, numită în engleză "stiff-person syndrome" (sindromul omului înţepenit)."
Ce este Sindromul persoanei rigide (SPR)
Sindromul persoanei rigide (SPR) este o patologie neurologică rară, caracterizată printr-o rigidizare musculară progresivă şi episoade repetate de spasme musculare dureroase.
Este o maladie autoimună
Boala afectează persoane de toate vârstele şi de ambele sexe. Vârful de incidenţă se situează în jurul vârstei de 45 de ani, iar simptomele evoluează de-a lungul lunilor şi anilor.
Simptome SPR
Rigiditatea musculară fluctuează adeseori (se agravează, apoi se ameliorează) şi survine, în general, în acelaşi timp cu spasmele musculare. Dacă nu este tratat, SPR poate să evolueze spre dificultăţi în deplasare. Aceste spasme pot să se producă întâmplător sau să fie declanşate de o varietate de evenimente diferite, inclusiv de un zgomot brusc sau de un contact fizic uşor.
SPR este o maladie extrem de rară
Incidenţa SPR este de aproximativ 1 caz la 1 milion de persoane. Tratamentul vizează ameliorarea simptomelor specifice care se manifestă la fiecare individ, ceea ce necesită adeseori abordări non-medicamentoase (stretching, termoterapie, hidroterapie, masaj, acupunctură, etc.)
Foto Facebook