Unul din cinci decese din România e cauzat de poluare. Avertismentul Agenției Europene de Mediu
Un deces din cinci survine în România din cauza poluării excesive, arată Agenția Europeană de Mediu (AEM) în cel mai recent raport al său.
Diferențele sunt majore între țările din estul Europei și cele din vest. La nivel general, în 2012, în cele 27 de țări ale Uniunii Europene și în Regatul Unit al Marii Britanii, 630.000 de decese au survenit direct sau indirect din cauza problemelor de mediu. Dacă în România un deces din cinci are drept cauză poluarea, în Suedia această problemă e responsabilă pentru un deces din 10.
AEM atenționează că pentru evitarea înmulțirii problemelor cauzate de poluare trebuie mărit numărul spațiilor verzi, locurilor de relaxare și a celor potrivite pentru activități fizice.
De asemenea, AEM militează pentru reducerea circulației rutiere, retragerea subvențiilor pentru combustibilii fosili și reducerea consumului de carne.
Sursa foto: Shutterstock
Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: