Cum să scapi rapid de durerile în gât. Un medic te învață câteva remedii homemade - VIDEO

Cine nu a experimentat o durere în gât până acum?! Este una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate, pe care oamenii o au în timpul sezonului rece.

Durerea în gât este cel mai des asociată cu afecțiuni de natură virală ce afectează tractul respirator superior. Cel mai des, durerea în gât este descrisă ca o senzație de arsură în partea din spate a gâtului combinată cu dificultăți de înghițire.

Fie că suferim de coronavirus sau pur și simplu avem o durere în gât, Dr. Khalid Zalmay ne învață cum să scăpam simplu și rapid de aceste neplăceri. Doctorul de familie, care are aproximativ 93.000 de abonați pe contul de YouTube, împărtășește cu fanii câteva tratamente homemade extrem de eficiente.

Cauzele durerilor în gât sunt multiple: de la infecții de natură virală ( gripă, răceală, infecția cu SARS-COV-2), la infecții bacteriene (în special la copii) și până la alergii, agenți iritanți și chiar reflux gastric.

Medicii atrag atenția că în cazul infecțiilor virale antibioticele nu sunt eficiente și nu sunt recomandate.

Simptome durere în gât

Există o multitudine de simptome ale infecțiilor și durerilor în gât, de la iritare, durere la înghițire, la o voce brusc răgușită. Sunt, de asemenea, și alte simptome care pot însoți durerea în gât, cum ar fi:

  • Nasul care curge
  • Ganglioni inflamați
  • Durere de cap
  • Dureri musculare, dureri provocate de tuse
  • Inflamația (roseață și umflare) gâtului

Metode homemade care nu dau greș

Cel mai bun remediu pentru a diminua durerea din gât este să facem gargară cu apă sărată. Într-un pahar cu apă caldă se pune o jumătate de linguriță de sare, se amestecă, se ia o înghițitură, se înclină capul pe spate și se face gargară. Se repetă până terminăm tot mixul din  pahar. Amestecul nu se înghite! Medicul din UK recomandă să facem gargară de două ori pe zi, dimineața și seara.

În plus, trebuie să bem multe lichide, să ne hidratăm pe parcursul întregii zile. Dacă înghițirea este dificilă și dureroasă putem să sugem cuburi de gheață sau bomboane tari, pentru a calma partea din spate a gâtului.

E bine să înghițim în mod regulat. Stimularea salivației contribuie la "spălarea" gâtului, în mod natural.

E nevoie de atenție și în ceea ce privește alimentația. Dr. Khalid Zalmay spune să evităm mâncarea condimentată, alimentele acide și fumul de țigară. De asemenea, consumul de alimente reci și moi pot ajuta la calmarea gâtului.

Ajută și supele calde și ceaiul. Atenție să nu fie fierbinți deoarece fac mai mult rău!

Odihna este benefică, datorită ei corpul luptă mai ușor cu infecția.

Poate fi recomandată și utilizarea unui umidificator sau a inhalațiilor de abur, care pot ameliora simptomele neplăcute și grăbi vindecarea.

Foto shutterstock.com

Citeste si:

Citeste si