STUDIU: Oamenii cu probleme de vedere, mai predispuși la dezvoltarea demenței
În cadrul studiului au fost analizate datele culese de la 12.364 de britanici cu vârsta cuprinsă între 55 și 73 de ani. Studiul, intitulat Biobank, a presupus consultarea acestor persoane în 2006 și ulterior în 2010. Apoi, starea lor de sănătate a fost monitorizată până la începutul lui 2021.
Peste 2.300 dintre pacienții incluși în studiu au dezvoltat demență, iar oamenii de știință au descoperit că această afecțiune a fost prezentă în special în cazul persoanelor afectate de degenerescența maculară. Riscul ca aceste persoane să sufere de demență este cu 26% mai mare decât în cazul celor fără probleme de vedere.
Mai mult, persoanele cu cataractă au prezentat un risc cu 11% mai crescut de dezvoltare a demenței, în timp ce în cazul persoanelor cu probleme de vedere cauzate de diabet riscul de demență a crescut cu 61%.
Totodată, demența a fost asociată și cu alte afecțiuni, cum ar fi diabetul, depresia, bolile coronariene sau atacurile cerebrale.
Sursă foto: Shutterstock
Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: