Expunerea la zgomotul din trafic crește riscul de demență – STUDIU

Cercetătorii danezi spun că reducerea zgomotului din trafic ar trebui să devină o problemă de sănătate publică, scrie The Independent.

Expunerea la poluarea fonică poate crește riscul de a dezvolta demență, sugerează noile cercetări.

Cercetătorii din Danemarca au studiat legătura dintre expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier și feroviar și riscul de a dezvolta demență la două milioane de danezi adulți cu vârsta peste 60 de ani.

Au descoperit 103.500 de cazuri noi de demență în timpul studiului, iar în ultimul an al cercetării, 2017, 1.216 din cele 8.475 de cazuri de demență înregistrate în Danemarca în acel an ar putea fi atribuite expunerilor la zgomot.

Persoanele expuse la zgomotul traficului rutier mai mare sau egal cu 55 decibeli au fost cu 27% mai predispuse să dezvolte Alzheimer - cea mai frecventă cauză a demenței.

Zgomotul de la căile ferate de 50 db poate crește riscul cu 24%, comparativ cu persoanele care locuiesc în zone cu zgomot mai mic de 40 db.

Oamenii de știință cred că posibilele explicații pentru acest efect al zgomotului asupra sănătății sunt legate de eliberarea hormonilor de stres atunci când somnul este întrerupt.

Sursă foto: Shutterstock

Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

Citeste si:

Citeste si