Avertismentul OMS: nu se recomandă utilizarea unui vaccin diferit la rapel

Organizația Mondială a Sănătății a explicat că nu poate recomanda utilizarea unui alt vaccin pentru rapel, diferit de cel care s-a administrat la prima doză, scrie Le Figaro.

Explicațiile OMS vin după ce autoritățile franceze au decis ca persoanele sub 55 de ani care au făcut prima doză de vaccin cu AstraZeneca să poată face rapelul cu alt tip de vaccin.

„Nu există date adecvate pentru a spune dacă acest lucru se poate face, astfel încât experţii organizaţiei au concluzionat că schimbul de vaccinuri nu este un lucru pe care l-ar putea recomanda în acest moment”, a declarat Margaret Harris, purtător de cuvânt al OMS, la întrunirea ONU de la Geneva.

Autoritățile sanitare franceze au suspendat utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru persoanele cu vârsta sub 55 de ani, însă continuă administrarea serului la cei care depășesc această limită de vârstă.

Ministerul Sănătății din Franța a explicat că raportul risc-beneficiu este foarte favorabil în cazul serului AstraZeneca și a arătat că doar 2 persoane dintr-un milion ar putea suferi efecte secundare grave.

În România serul AstraZeneca se administrează indiferent de categoria de vârstă.

Sursă foto: Shutterstock

Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

Citeste si:

Citeste si