Centre de vaccinare drive-thru în România. Anunțul lui Valeriu Gheorghiță

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că în perioada următoare vor fi identificate locurile potrivite pentru amplasarea centrelor de vaccinare de tip ”drive-thru”.

Într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, Valeriu Gheorghiță a vorbit despre centrele de vaccinare ”drive-thru” care ar putea fi înființate în România pentru a treia etapă de vaccinare.

“Începând cu etapa a treia, din aprilie ar urma să se administreze vaccinuri și în cabinetele medicilor de familie și în centre drive thru. În perioada următoare vom identifica locaţiile potrivite şi, eventual, oraşele în care vom lua în calcul înfiinţarea unui astfel de centru de tip ‘drive thru’, pe de o parte, pe de altă parte, prioritatea noastră imediată este legată de operaţionalizarea centrelor mobile de vaccinare care să asigure vaccinarea celor din mediul rural, a persoanelor care nu au acces la un centru de vaccinare fix”, a explicat șeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

Valeriu Gheorghiță susține că peste 100.000 de persoane ar putea fi vaccinate în fiecare zi în aceste centre de imunizare.

Sursă foto: Shutterstock

 

Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

Citeste si:

Citeste si