Cât de sigur este vaccinul anti-COVID pentru persoanele cu boli autoimune

Ministerul Sănătății a publicat recomandări cu privire la vaccinarea anti-COVID a persoanelor cu boli autoimune.

Într-o postare pe Facebook, oficialii din minister arată că vaccinurile produse de companiile Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca pot fi administrate persoanelor care suferă de boli autoimune, care, conform strategiei naționale de vaccinare, se pot vaccina în etapa a II-a.

„Înainte de vaccinare, se recomandă ca pacienții cu boli autoimune să consulte medicul specialist pentru o evaluare a stării de sănătate și a tratamentului urmat. Acest lucru este important în special pentru pacienții care se află într-un puseu de activitate al bolii.

Pentru a asigura o eficiență bună a vaccinării, este bine ca aceasta să fie făcută atunci când boala autoimună nu este într-un puseu evolutiv”, se arată în explicațiile Ministerului.

Eficiența vaccinului ar putea fi totuși diminuată la pacienții cu boli autoimune comparativ cu media populației, este indicat ca aceștia să se vaccineze întrucât vaccinul oferă un grad de protecție împotriva formelor severe de COVID-19. Acest lucru este cu atât mai important pentru pacienții care prezintă și alte boli asociate.

„Până acum nu au fost efectuate studii specifice referitoare la siguranța și eficacitatea vaccinului anti-COVID pentru pacienții cu boli autoimune, deși această categorie de pacienți a fost eligibilă să participe în studiile clinice.

La acest moment, nu există date care să indice probleme de siguranță pentru pacienții cu boli autoimune la administrarea vaccinului Pfizer/BioNTech, Moderna sau AstraZeneca deoarece cele trei vaccinuri au un mecanism de acțiune bazat pe ARN mesager sau vector viral nereplicativ și nu cauzează infecția COVID-19”, explică oficialii.

Pacienții care au nevoie de tratament cu imunosupresoare/imunomodulatoare, dar nu au început acest tratament, sunt sfătuiți să îl amâne pentru cel puțin o săptămână după administrarea celei de-a doua doze de vaccin, cu o discuție prealabilă cu medicul specialist.

„În general, pacienții care iau deja tratament imunosupresor / imunomodulator se pot vaccina fără întreruperea tratamentului. Medicul specialist va indica dacă este necesară întreruperea sau ajustarea tratamentului. Recomandările pot să difere în funcție de tipul de boală autoimună și de tratamentul urmat (o atenție specială trebuie acordată pacienților tratați cu Rituximab).

Pacienții cu boli autoimune care au avut COVID-19 pot fi vaccinați, de regulă, nu mai devreme de 28 de zile de la debutul infecției”, se arată în mesajul Ministerului.

Sursă foto: Shutterstock

 

Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

Citeste si:

Citeste si