Tânărul-minune care a învins cancerul cerebral, septicemia, meningita și coronavirusul într-un an

Nathan Cummings, în vârstă de 24 de ani, a reușit să uimească lumea medicală după ce a învins, într-un singur an, patru boli grave, scrie Daily Star.

Britanicul a fost diagnosticat inițial cu cancer cerebral, după ce a simțit că-și pierde brusc echilibrul în timp ce era la serviciu. A început învestigațiile și, după mai multe analize, medicii au identificat o tumoră malignă mare cât o minge de ping-pong.

Chiar dacă operația a fost un succes, medicii reușind să elimine 90% din tumoră, prognosticul era unul sumbru pentru viitorul lui Nathan. Doctorii le-au transmis părinților că, dacă va supraviețui, băiatul va rămâne paralizat pe viață și nu va mai putea vorbi. Totuși, primul miracol s-a întâmplat, iar Nathan s-a recuperat complet.

Ulterior, Nathan a fost diagnosticat cu meningită, iar apoi i s-a pus diagnosticul de septicemie.

A depășit și aceste obstacole, iar în ianuarie 2021 a fost diagnosticat cu coronavirus.

După 12 luni în care a învins moartea de 4 ori, tânărul a reușit să rămână optimist și le transmite tuturor să nu își piardă niciodata speranța și să meargă mai departe orice s-ar întâmpla.

Sursă foto: Shutterstock

 

Urmărește emsiunile tale preferate pe protvplus.ro:

Citeste si:

Citeste si