Dispozitivul care identifică virusul SARS-CoV-2 în respirație a început să fie folosit în Europa

Olandezii au dat startul folosirii unui device care detectează infecția cu noul coronavirus în respirația unei persoane, scrie The New York Post.

SpiroNose a început să fie folosit în centrele de testare din Amsterdam, fiind inclus în setul de măsuri prin care autoritățile olandeze vor să accelereze procesul de testare.

Dispozitivul a fost testat timp de câteva luni înainte ca utilizarea lui la scară largă să fie aprobată, iar acum acesta ar putea fi introdus în companii și chiar în școli. Specialiștii în boli infecțioase spun că rezultatele testelor efectuate cu SpiroNose sunt sigure și că nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la utilizarea aparatului. O persoană testată cu SpiroNose va fi nevoită să efectueze și testul PCR doar dacă rezultatul inițial a fost pozitiv.

În prezent, autoritățile din domeniul sanitar olandez au comandat 1.800 de dispozitive, care vor fi introduse treptat în centrele de testare.

Sursă foto: Shutterstock

 

Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

Citeste si:

Citeste si