Livrările de vaccin AstraZeneca cu 60% mai mici în UE. Explicația companiei

Potrivit contractului, AstraZeneca trebuia să livreze 80 de milioane de doze de vaccin Uniunii Europene în prima parte a anului.

Potrivit Reuters, livrările de vaccin AstraZeneca în Uniunea Europeană vor scădea cu 60% în prima parte a anului din cauza unor probleme de producție la fabrica din Belgia.

Chiar dacă AstraZeneca se angajase să livreze nu mai puțin de 80 de milioane de doze de vaccin către cele 27 de state ale UE, compania a anunțat că va livra doar 31 de milioane de doze.

„Cantitatea produsă va fi mai mică decât cea anticipată din cauza unor scăderi de producție la fabrica noastră din lanțul de furnizare european. Vom livra zeci de milioane de doze în februarie și martie, în timp ce vom continua mărirea capacității de producție”, a declarat compania.

Vaccinul AstraZeneca urmează să primească aprobarea finală în Europa pe 29 ianuarie. Acordul dintre UE și AstraZeneca include 300 de milioane de doze, cu opțiunea de suplimentare a număului de doze cu încă 100 de milioane.

Sursă foto: Shutterstock

Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

Citeste si:

Citeste si