Motivul pentru care noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie se răspândește mai repede

Un studiu al specialiștilor de la Univesitatea din Birgmingham arată de ce noua tulpină de coronavirus are o răspândire mai rapidă.

Potrivit studiului citat de DailyMail, tulpina nouă a coronavirusului descoperită în Marea Britanie se reproduce mai repede în gât, fapt care o face cu 70% mai contagioasă decât varianta inițială.

Oamenii de știință au prelevat mostre din nasul și gâtul pacienților infectați cu noua tulpină de coronavirus, și au descoperit că aceștia aveau încărcături virale mai ridicate comparativ cu mostrele prelevate de la pacienți infectați cu tulpina inițială.

Astfel, specialiștii au identificat niveluri mai ridicate de coronavirus în materialul colectat de la pacienții purtători ai virusului nou, ceea ce explică faptul că noua variantă este mai contagioasă, spun oamenii de știință.

Noua tulpină, B117, are proteina spike mutată la exterior și atacă mai rapid și mai puternic organismul.

Noua tulpină de coronavirus a fost confirmată și în România, la o tânără de 27 de ani din Giurgiu, întoarsă recent din Marea Britanie.

Sursă foto: Shutterstock

 

Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

Citeste si:

Citeste si