Avertismentul OMS: „Amenințările vor continua”. Specialiștii se așteaptă la pandemii mai „brutale” în viitor

Pandemia de COVID-19 a luat peste 1,7 milioane de vieți în întreaga lume, însă Organizația Mondială a Sănătății spune că aceasta nu este cea mai mare pandemie, scrie The New York Times.

Mike Ryan, șeful Programului pentru situații de urgență din cadrul OMS, a spus că deși pandemia de COVID-19 a fost „foarte severă”, ea nu este neapărat cea mai mare.

„Aceste amenințări vor continua. Dacă este ceva ce trebuie să luăm din această pandemie, alături de tragedia în sine și pierderile de vieți omenești, este că trebuie să acționăm împreună și să ne pregătim pentru ceva care poate fi chiar mai brutal în viitor”, a explicat Ryan.

Mike Ryan a spus că pierderile de vieți omenești ar trebui să fie un imbold pentru toți, autorități și oameni de rând, și să continuăm să îmbunățățim răspunsurile pe care trebuie să le dăm în astfel de situații.

Oficialul OMS a atras atenția că programele de vaccinare sunt vitale pentru salvarea multor vieți și pentru combaterea pandemiei.

De la începutul pandemiei și până în prezent, peste 1,7 milioane de oameni din întreaga lume au murit și peste 81 de milioane s-au infectat cu noul coronavirus.

Sursă foto: Shutterstock

 

Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

Citeste si:

Citeste si