Prima reacție adversă la vaccinul anti-COVID din România. Cum se simte asistenta

O asistentă de la Cluj este, până în prezent, singurul cadru medical vaccinat în România care a avut o reacție adversă la vaccinul anti-COVID.

Cazul a fost semnalat de prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, scrie Cluj24.ro.

„Din 165 persoane vaccinate până în prezent, a existat un singur caz de manifestare alergică ușoară de tip urticarian la nivelul extremității cefalice, care a remis rapid sub terapia specifică antialergică. Este vorba de o asistentă medicală, care se știa cu alergii, dar nu avea contraindicații la vaccinare”, a declarat Mircea Abrudean.

Potrivit sursei citate, femeia a primit imediat tratamentul corespunzător în cazul unor astfel de reacții adverse și nu a fost nevoie de alte intervenții sau de spitalizare.

Primele vaccinuri anti-COVID au ajuns în România pe 26 decembrie, iar campania de vaccinare a început pe 27 decembrie. Marți, 29 decembrie, România a primit un al doilea transport de vaccinuri, de peste 140.000 de doze.

Sursă foto: Shutterstock

 

Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

Citeste si:

Citeste si