OMS a conspirat cu Italia ca să ascundă adevărul despre gestionarea defectuoasă a pandemiei

Organizația Mondială a Sănătății este acuzată că a conspirat cu autoritățile italiene pentru a elimina un raport care dezvălui gestionarea defectuoasă a pandemiei în perioada de început a acesteia, scrie The Guardian.

Rolul publicării acestui raport ar fi fost să prevină noi și numeroase decese.

Potrivit sursei citate, raportul realizat de Fancesco Zambon, un expert al OMS și alți 10 colegi de-ai săi din Europa, fusese finanţat de guvernul din Kuweit, cu scopul de a furniza informaţii ţărilor care nu erau încă afectate.

Italia era implicată pentru că a fost prima țară din Europa luată cu asalt de pandemie. Raportul „O provocare fără precedent: primul răspuns al Italiei la Covid-19” a fost publicat pe site-ul OMS pe 13 mai. The Guardian scrie că a fost șters a doua zi.  

Raportul arăta că Italia nu și-a mai actualizat planul de răspuns la pandemie din 2006, iar acțiunile țării în contextul noii pandemii au fost improvizate și haotic.

Raportul ar fi fost șters la cererea directorului general adjunct al OMS pentru iniţiative strategice, Ranieri Guerra, potrivit The Guardian.

Sursă foto: Shutterstock

 

Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:

Citeste si:

Citeste si