Revoluție în medicină: testul rapid care ar putea detecta 50 de tipuri de cancer în stadiu incipient

Autoritățile sanitare britanice sunt pe punctul de a efectua un program-pilot pentru un test rapid menit să detecteze peste 50 de tipuri de cancer în stadiu incipient, scrie CNN.
Testul de sânge se numește „Galleri”, este dezvoltat de o companie farmaceutică din California și va fi testat în Marea Britanie.
 
Serviciul Național de Sănătate britanic (NHS) va include în teste 165.000 de pacienți, dintre care 140.000 cu vârste cuprinse între 50 și 79 de ani care nu au simptome dar care vor fi testate pe parcursul a trei ani. 25.000 de persoane vor fi alese din rândul celor care prezintă simptome care pot fi asociate cancerului, iar testele vor fi utilizate pentru depistarea mai rapidă a bolii. Programul va începe în vara lui 2021.
 
Utilizarea testului rapid la scară largă ar putea începe în 2025, dacă rezultatele studiilor din Marea Britanie îi dovedesc eficacitatea.
 
Sursă foto: Shutterstock
Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro:
 
Citeste si:

Citeste si