Julia Chelaru s-a apucat de sport: Vreau să devin o bombă sexy până la vară - FOTO

Julia Chelaru a simțit că e timpul pentru o schimbare și a decis să se pună pe slăbit.

Fosta componentă de la trupa Exotic vrea să treacă printr-o transformare radicală până la vară și să devină o "bombă sexy", după cum chiar ea declară.

Artista în vârstă de 46 de ani s-a apucat să facă mișcare zilnic și să adopte un stil de viață echilibrat. De-a lungul timpului vedeta a avut probleme cu kilogramele în plus, a urmat numeroase diete încă din adolescență, dar greutatea a tot oscilat. Acum solista e hotărâtă să aibă un corp tonifiat și armonios.

„Am început sala. Momentan nu se văd rezultate spectaculoase că nu am mai mult de două săptămâni. Merg și fac sport când nu am spectacole, mă duc la o sală de sport de lângă mine, instructorul care se ocupă de mine este foarte bun pentru că el chiar știe ce să facă având în vedere că nu trebuie să mai folosesc foarte mult aparatele de forță cum făceam înainte din cauză că am avut când eram mai mică o ruptură de mușchi după ce am făcut spate cu 70 de kilograme. Am rămas de atunci puțin cu o teamă. Chiar vreau să am rezultate bune până la vară, să devin o bombă sexy. O să mă țin de treabă și o să vedeți și voi rezultatele”, a declarat Julia pentru click.ro.

În urmă cu câteva luni, frumoasa blondină optase pentru o dietă destul de cunoscută în rândul vedetelor autohtone. Datorită acestui regim alimentar bazat pe supe și shake-uri proteice, Julia Chelaru slăbise aproximativ 6 kilograme.

„Este normal că trebuie să ții dieta sub control...că mai scap pe la un spectacol și mănânc ceva bun de pe masă...asta este...se mai întâmplă la fiecare. Nu poți să mănânci de toate și să faci sport că nu se potrivește. Eu sunt foarte mulțumită de corpul meu pe care îl am acum. Nu vreau să fiu slabă, mie îmi plac femeile cu forme și vreau să fiu o femeie cu forme dar tonifiată”.

Julia își dorește să aibă un corp foarte bine definit și și-a propus să mai slăbească 6 kilograme :„Iar ca număr de kilograme eu nu mă pricep la asta, este în funcție de organism. Important este ca atunci când te uiți în oglindă să îți placă de tine cum arăți. Dar pot spune că vreau în jur de cinci – șase kilograme cam pe acolo. Kilogramele de care o să scap vreau să se transforme în ceva frumos în așa fel încât corpul să fie armonios”.

Artista e foarte atentă la felul în care arată și de aceea apelează la diverse trucuri. De-a lungul timpului, solista și-a făcut mai multe intervenții estetice.

"Eu am apărut și pe la TV, la anumiți doctori. Nu pot minți poporul cu televizorul, că nu mi-am mai făcut câte ceva… Dar mi-am făcut doar contur de buze, pentru că totdeauna le-am avut mai cărnoase. Mi-am mai făcut un botox, un cearcăn… lucruri de acest gen. În ziua de azi, să mergi la medicul estetician e ca și când te-ai duce la dentist. Așa sunt acum. Și nu e ceva ieșit din comun. Dar da, sunt adepta micilor intervenții, dar la ceva care să nu schimbe fața și să te transforme în ultimul hal, să te facă mai rău și să-ți schimbe fizionomia.

Nu sunt de acord cu acest lucru. Orice femeie e frumoasă așa cum a dat-o Dumnezeu, dar dacă mai putem corecta pe ici, pe colo… un năsuc să îl mai ridicăm, dar nu să îl tăiem prea în vânt, să nu folosesc alt cuvânt, prea ciudat. Sunt de acord cu tot ce este în acord cu fața ta și cu personalitatea ta", a declarat Julia Chelaru.

Foto Facebook
Citeste si:

Citeste si