Condițiile speciale în care trebuie transportat și depozitat vaccinul anti-COVID
După anunțul privind eficiența crescută a vaccinului lor, cei de la Pfizer spun că serul trebuie transportant în condiții speciale, de maximă siguranță.
Compania farmaceutică a conceput o cutie specială de transport și a emis instrucțiuni clare pentru depozitare, care trebuie respectate cu strictețe, potrivit CNN.
Medicii americani au început să își facă griji, întrucât vaccinul Pfizer trebuie păstrat la minul 75 de grade Celsius, cu 50 de grade mai puțin decât temperatura la care trebuie ținut orice alt vaccin folosit în Statele Unite.
Cutia concepută de Pfizer trebuie să fie umplută cu gheață uscată și poate fi deschisă doar de două ori pe zi și cel mult un minut. Odată scoase din cutia specială, flacoanele cu vaccin pot fi ținute în frigiderele normale doar cinci zile.
Fiecare persoană trebuie să se vaccineze și a doua oară, după 28 de zile de la prima administrare, iar medicii americani își fac griji în privința procesului de depozitare și transport „foarte complexe” de care are nevoie vaccinul pentru a-și păstra eficiența.
Sursă foto: Shutterstock
Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: