Boala parodontală- dușmanul nr. 1 al dinților. Ce să faci să nu îți pierzi dinții
Există paste de dinți special create pentru această afecțiune, însă este important de știut că niciun produs nu înlocuiește vizita la stomatolog și tratamentul realizat de un expert.
Veste bună este că stomatologia digitală oferă soluții prin lasere speciale, instrumentar și materie primă de calitate superioară. Însă, nimic nu contează dacă pacientul nu se responsabilizează și nu are grijă ca igiena dentară să fie realizată zilnic, dimineața și seara. De asemenea, fumatul dăunează, precum și consumul excesiv de alimente bazate pe zahăr sau coloranți artificiali.
“Riscul ca pacientul să rămână fără dinți apare din două motive principale. Primul este că pacientul nu are grijă de igiena dentară. Banala igienă dentară este, de fapt, extrem de necesară. Pasul de la lipsa igienei dentara, placa bacteriană, boala parodontală, pierderea dintelui este foarte mic. Iar al doilea motiv este lipsa controlului de rutină la stomatolog. Există în continuare mentalitatea că, dacă nu simt durere, nu am nevoie de stomatolog. În stomatologia dentară, prevenția este pusă în prima linie. O prevenție bine realizată înseamnă bani puțini cheltuiți și dinți sănătoși și ficsi pe termen lung. De aceea, eu alături de echipa mea, îmi asum să ofer pacientilor tot suportul pentru a înțelege ce înseamnă un tratament stomatologic corect și realizăm emisiunea Tot să zâmbești, gratuit pe canalul de youtube, precum și revista gratuită Tot să zâmbești”, declară Dr. Răzvan Boberis.
“În momentul în care diagnosticul de boală dentară s-a realizat este deja o etapă în care pacientul trebuie să cheltuiască bani, trebuie să își schimbe chiar și fundamental ritualul de igienă dentară și trebuie să vină constant la stomatolog pentru o perioadă de timp. De aceea încurajăm prevenția. Boala parodontală este din ce în ce mai răspândită pentru că pacientul nu știe ce are de făcut, nu știe când să acționeze, pentru a nu ajunge la probleme grave. În prezent, relația cu dentistul este una mult mai ușoară, deoarece stomatologia digitală înseamnă tratamente fără durere, în timp redus, minin invasive sau noninvazive cu precizie de micron. Prevenția înseamnă sănătate dentară la cel mai redus preț posibil. Dacă este prea târziu pentru prevenție, exista soluții pe termen lung sau permanente de tratament pentru ca pacientul să nu sufere”, explica dr. Valentin Popescu, Clinica 32.
Boala parodontală este dificilă deoarece conduce la pierderea dinților și de aici, dacă se amână tratamentul de înlocuire a dintelui pierdut, apar și mai multe probleme: pierderea ofertei osoase, migrarea dintilor din vecinatate si nu numai. Astfel, de la ceea ce părea o gingie inflamată și care sângera, se ajunge la tratamente de mii de euro. Totul se poate evita cu igiena dentară corectă și o vizita pe an de rutină la stomatolog.
Vezi și: Dr. Mihaela Bilic: Cum să avem sistem imunitar perfect în iarna pandemică