A început sezonul de toamnă-iarnă al virozelor respiratorii în rândul copiilor: Cei sub 2 ani pot dezvolta forme severe
Chiar și o viroză banală poate să ducă la complicaţii grave pentru anumite categorii vulnerabile, cum ar fi copiii, bătrânii sau persoanele care suferă de boli cronice.
Pe lângă virozele respiratorii sezoniere, care circulă, practic, în fiecare an, specialiştii spun că infecțiile cu coronavirus sunt, în continuare, destul de frecvente. La fel ca virusul gripal și bronşiolită prin virus sinciţial respirator. Infecţiile respiratorii acute reprezintă o problemă constantă de sănătate publică care provoacă morbiditate şi mortalitate inclusiv în populaţia de vârstă pediatrică.
"În caz de forme severe, în care pacienţii prezintă respiraţie şuierătoare, disfuncţie respiratorie, febră care cedează greu, tuse, recomandăm prezentarea în serviciile de urgenţă”, a declarat coordonatorul UPU al Spitalului pentru copii „Sfânta Maria” Iaşi, conf univ dr Solange Tamara Roşu.
Viroze respiratorii, grupele de riscGrupele cu risc pentru forme severe de viroze respiratorii sunt sugarii, prematurii, copii din grupa de vârstă 1-5 ani.
„Pot dezvolta forme severe în special copiii sub vârsta de doi ani, din cauza lipsei de imunitate câştigate natural prin contact cu virusurile respiratorii sezoniere. La fel şi copii cu boli cronice respiratorii, cardiace, metabolice, hematologice, renale, neurologice”, a explicat dr Solange Tamara Roşu.
Viroze respiratorii - Măsuri de prevențieSe recomandă:
- o igienă corectă a mâinilor prin utilizarea apei şi săpunului cel puţin timp de 20- 30 secunde sau utilizare de antiseptic
- utilizarea corectă a măştii de protecţie, în prezenţa bolilor respiratorii în colectivitate
- evitarea socializării în spaţii aglomerate şi închise
- aerisirea naturală a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi curente
- vaccinarea grupurilor cu risc, adică a sugarilor cu vârste de peste 6 luni, copiilor şi adolescenţilor
- vaccinarea grupurilor ocupaţionale cu risc din sistemul de sănătate şi cel de educaţie
- vaccinarea membrilor familiei în care există copil cu risc pentru forme severe de boală
„Imunizarea împotriva acestor virusuri rămâne cea mai bună protecţie pentru reducerea riscului de îmbolnăvire gravă, spitalizării, impact pe termen lung asupra sănătăţii şi chiar decese în situaţii particulare.
Vaccinul antigripal este recomandat în această perioadă, înaintea debutului de sezon gripal, în vederea asigurării în timp util a unei protecţii optime. Pentru pacienţii între 6 luni vârstă şi 8 ani care primesc vaccin antigripal pentru prima dată sau a căror stare de vaccinare este necunoscută se recomandă două doze de vaccin la un interval de patru săptămâni. Restul copiilor primesc doar o singură doză în acest sezon”, a precizat dr Solange Tamara Roşu.
Tratamentul în cazul virozelor respiratoriiÎn cazul semnelor şi simptomelor de viroze respiratorii, medicul recomandă izolarea la domiciliu a copilului, în cazul în care acesta are febră peste 38 grade Celsius, tuse, dureri de gât, dureri musculare, rinoree. De asemenea, pe lângă repausul fizic, medicii recomandă hidratarea eficientă, administrarea de medicamente simptomatice precum antitermicele şi antitusivele. Conform medicului, tratamentul antiviral, adjuvant, trebuie administrat doar la recomandarea medicului, în primele 48 ore de la debitul simptomelor.