Înmulțire alarmantă a cazurilor de Covid-19. Medicul Adrian Marinescu: Cu cel puţin 50 la sută faţă de ce aveam anterior
Suntem pe un trend ascendent în ceea ce privește cazurile de îmbolnăvire de Covid-19, iar medicii avertizează că ritmul ar putea creste odată cu începerea noului an școlar.
Medicul Adrian Marinescu, director medical al Institutului ”Matei Balş” din Capitală, atrage atenţia asupra creşterii cazurilor de COVID-19, arătând că la Institut este o creştere a cazurilor cu cel puţin 50 la sută faţă de perioada anterioară. Totuşi, 80 la sută din cazuri sunt forme uşoare, iar cei care ajung la Terapia Intensivă sunt extrem de puţini.
Nu ne gândim că vom avea un val pandemic, aşa cum era la începuturi, că se întoarce pandemia. Cred că trebuie să existe o discuţie echilibrată care spune în felul următor: în momentul în care un virus rămâne mult timp în circulaţie, evident că suferă mutaţii. Celelalte nu sunt importante, apar noi variante. Practic, dacă vorbim de Eris, o subvariantă a Omicronului care circulă destul de mult la nivel global, probabil undeva către 40 la sută şi aşa cum ştim din cazurile anterioare va eveni predominantă.
La fel se întâmplă şi în România, noi facem secvenţieri destul de mari şi am început să facem dinamic acum. Practic toţi pacienţii internaţi cu Covid au şi secvenţiere. Avem într-adevăr această variantă şi probabil în viitorul apropiat vom avea şi nişte cifre exacte ca să ne dăm seama, dacă sunt la fel şi în România”, a declarat medicul Adrian Marinescu, la Medika TV.
Medicii spun că oamenii s-au relaxat în privința distanțării și nu mai respectă regulile de igienă. Alte explicații pentru numărul de cazuri în creștere pot fi reprezentate de perioada concendiilor și a numărului mic de persoane care se testează.
Măsuri de prevenție
Purtarea măştii de protecţie rămâne în continuare cea mai eficientă metodă de prevenţie. Se mai recomandă testarea rapidă antigen SARS-CoV2, la primele semne de boală, evitarea spaţiilor aglomerate, evitarea contactului cu persoane bolnave, igiena mâinilor, izolarea persoanelor cu simptomatologie respiratorie până la aflarea unui diagnostic cert şi vaccinarea, pentru a se evita formele severe de boală.
Potrivit recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătățîi, pacienții infectați au nevoie de izolare timp de 7 zile, dupã care se pot întoarce în colectivitate.
Foto Imago