Cât de periculoase pot fi săriturile în piscină. Medic: Paralizii sau chiar deces
Amatorii de senzaţii tari, care sar în apă „în cap“, pot ajunge la spital cu traumatisme vertebro-medulare cervicale.
Medicii spun că la contactul cu apa, în cazul plonjoanelor de la mare înălțime, sau la contactul cu solul, în cazul săriturilor în apă de adâncimi mici, pacienţii suferă fracturi de coloană vertebrală cervicală, urmate de instalarea deficitelor neurologice, care se soldează cu paralizie (completă sau incompletă) sau cu decesul pacienților.
Teribilismul te poate aduce în scaunul cu rotile
Medicii avertizează că săriturile în piscine pot fi foarte periculoase, unele pot duce la decesul celor care fac salturi cu capul înainte sau la paralizarea acestora, iar în cazul celor care ajung în secţiile de recuperare, mulţi dintre ei nu pot să meargă, ci rămân imobilizaţi restul vieţii în cărucioare cu rotile.
"De obicei asemenea evenimente se soldează cu traumatisme cranio-cerebrale sau vertebro-medulare cu afectarea creierului sau/şi a măduvei spinării. În multe cazuri acestea sunt fatale şi pacienţii nu îşi mai revin din comă, leziunile fiind incompatibile cu viaţa. Pacienţii care supravieţuiesc rămân cu paralizii ale corpului care pot afecta jumătate de corp sau întregul corp, în funcţie de nivelul unde s-a produs leziunea traumatică.
Cu cât leziunea este mai înaltă, adică la nivelul capului sau la nivelul coloanei cervicale, cu atât consecinţele sunt mai grave. Reabilitarea medicală în cazul acestor pacienţi este dificilă şi de lungă durată şi chiar în condiţiile unui tratament corect şi complet efectuat, în majoritatea cazurilor rămân cu sechele pe viaţă, chiar imobilizaţi într-un cărucior cu rotile.
Sfatul este ca tinerii să evite săriturile în apă sau să verifice adâncimea acesteia înainte de a se aventura la astfel de salturi", a declarat, pentru agerpres/ro, şeful Secţiei Clinice de Reabilitare Medicală din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, Florentina Popa.
Foto Imago