Vica Blochina și-a micșorat stomacul printr-o tehnică modernă: Am 15 kilograme în plus, am vrut gastric sleeve, dar nu s-a putut
Vedeta și-a anunțat fanii, chiar de pe patul de spital, despre operația la care a fost supusă. Blondina a recunoscut că a apelat la această intervenție modernă pentru că nu reușea să slăbească prin metodele tradiționale.
Fosta concurentă Survivor a fost supusă unei intervenții numită „plicatură gastrică” pentru că vrea să slăbească peste 15 kilograme. Avantajul major al acestei noi tehnici este reprezentat de faptul că este reversibilă.
Eu am vrut să fac gastric sleeve
Vica Blochina s-a filmat chiar pe patul de spital după intervenție și a spus că se simte bine: „Încă sunt foarte amețită. Nu am dormit toată ziua, dar mă simt ok. N-am mari dureri, în afara faptului că sunt sunt foarte amețită, n-am voie să beau nici măcar apă, stau pe perfuzii.
Sunt foarte bine, am avut o intervenție chirurgicală, care se numește plicatura gastrică pentru că aveam nevoie să îmi micșorez stomacul. Stomacul practic nu s-a tăiat, s-a micșorat.Sunt fericită că mă simt bine, că am primit atât de multe mesaje de la voi, incredibil. M-am simțit efectiv super iubită, n-aș reușit să răspund tuturor, dar voi răspunde. Astăzi trebuie să beau 500 de mililitri de lichide după prima intervenție, deoarece eu am făcut intervenția de plicatura gastrică.
Eu am vrut să fac gastric sleeve, dar nu s-a putut deoarece nu am avut kilograme suficiente. Intervenția pe care am făcut-o eu este pentru oamenii supraponderali, dar nu sunt obezi. Eu am avut undeva la 15 kilograme în plus. (…) O să povestesc totul pe YouTube, simt că sunt multe femei care trec prin depresii, când nu ești mulțumit cu tine și nu poți să slăbești, am trecut prin sute de cure de slăbire, am fost și la Survivor unde am slăbit 7 kilograme și am pus 13 înapoi. Am trecut printr-o perioadă foarte stresantă și am simțit nevoia să fac acest pas și vreau să vă spun că sunt cel mai fericit om din lume”, a spus Vica Blochina pe rețelele de socializare.
Ce este Plicatura gastrică?
Plicatura gastrică sau pseudo-sleeve gastric funcționează precum un sleeve gastric, prin micșorarea dimensiunilor stomacului, fără rezecția acestuia, reducând-se astfel cantitatea de alimente ce pot fi ingerate. Plicatura gastrică este considerată o tehnică nouă în arsenalul chirurgiei obezității. Rezultatele pe termen scurt sunt:
- scăderea substanțială în greutate,
- îmbunătățirea importantă a bolilor cardiace produse de obezitate
- rată scăzută a complicațiilor postoperatorii.
Plicatura gastrică este o intervenție chirurgicală restrictivă, prin care se reduce dimensiunea stomacului cu aproximativ 75%, ducând la apariția precoce a senzației de sațietate. Fiind realizată pe cale laparoscopică, inciziile la nivelul abdomenului sunt foarte mici, iar durata intervenției este de aproximativ 2 ore. Datorită faptului că este o procedură prin care se efectuează micșorarea fară a se rezeca stomacul (ca în cazul gastric-sleeve), fară a se redirecționa fluxul alimentar (gastric by-pass, diversia bilio-pancreatică) sau fără implant de corpuri străine (inelul gastric), riscul apariției complicațiilor postoperatorii importante (hemoragia și fistula anastomotică) este mult redus.
Foto FACEBOOK