Sosește bebelușul? Cum ne pregătim familia pentru schimbare 

Realitatea este că a deveni părinte pune adesea o presiune asupra relațiilor, indiferent de cum erau înainte. Pe măsură ce relația se schimbă, ea începe să se raporteze la o cronologie diferită: „Înainte de copil” și „După copil”. Clarificarea impactului nașterii unui copil ar putea conduce la o înțelegere sporită a dificultăților conjugale timpurii. Deși etapa în care bebelușii și copiii preiau toată energia fizică și emoțională a cuplului nu durează pentru totdeauna, terapia poate ajuta noua familie să se adapteze mai ușor la aceste schimbări, prin gestionarea emoțiilor și a așteptărilor în această perioadă de tranziție.

Cristina Dimitrescu, psihoterapeut integrativ Hedepy.ro: “Sunt multe lucruri care se adună și se întâmplă toate deodată. Ești obosit și ai mult mai puțin timp de petrecut cu prietenii, familia sau partenerul tău decât ai avut înainte de sosirea copilului. Ca și cuplu, devine mult mai greu să ieșiți împreună și să vă bucurați de lucrurile pe care le făceați altădată. Dacă e primul vostru copil, s-ar putea să vă simțiți dintr-o dată singuri și rupți de viața voastră de altădată. Iar partenerul nu îți poate oferi, pur și simplu, tot ce primeai de la serviciu și prieteni. Ai nevoie de alți oameni în viața ta pentru sprijin”.

Andra Costin, consilier dezvoltare personală: “Sunt multe studii care abordează această perioadă, am să citez unul singur - “The Masters and Disasters”, de dr. John și Julie Gottman, care ne spune că 77% dintre cupluri sunt foarte nefericite în relația cu partenerul în primii trei ani de viață ai bebelușului lor. Deși ambii părinți muncesc mult mai mult după nașterea copilului lor, amândoi se simt neapreciați. În anul de după venirea copilului, frecvența și intensitatea conflictelor relaționale crește semnificativ. Dorința sexuală a mamei tinde să scadă considerabil, rămânând în mod normal scăzută pe tot parcursul primului an de viață al bebelușului, mai ales dacă alăptează. Ca urmare, frecvența sexului scade dramatic. De obicei, mamele se implică foarte mult în creșterea noului născut și sunt prea obosite pentru a mai putea oferi partenerilor lor prea multe în ceea ce privește conexiunea emoțională. Atât mamele, cât și tații trec prin schimbări enorme de identitate. Ei încep să se gândească la ei înșiși nu doar ca părinți și parteneri, ci ca membri ai unei familii mai mari: prieteni, frați, surori, fii, fiice. Părinții găsesc adesea că valorile lor se schimbă foarte mult, împreună cu obiectivele lor în viață. Cuplurile vor să fie părinți mai buni pentru copilul lor decât au fost proprii părinți pentru ei. Ce rezultă din toate astea? O presiune crescută pe ambii parteneri. Celor cărora le reușește tranziția către stadiul de 100% părinte, sunt, de fapt, cei care navighează cu succes printre factorii de stres și schimbările ce survin odată cu nașterea copilului lor, care găsesc modalități de-a face față provocărilor normale care vin asociate cu noul statut, în timp ce cuplurile nefericite sunt cei care se simt prea copleșiți și nu pot face asta”.

Calitatea relației de cuplu după nașterea unui copil are implicații critice pentru numeroase aspecte ale dezvoltării timpurii a copilului. Funcționarea sa psihologică, socială și școlară, atașamentul și dezvoltarea limbajului sunt legate de calitatea relațiilor cu părinții.

Silvia Nistoroaea, psihoterapeut și consilier dezvoltare personală: “Experiențele timpurii sunt totul. Conexiunea umană cu o figură de atașament este exact ceea ce are nevoie cel mai mult bebelușul. Copiii mici nu se pot regla singuri: dacă unui bebeluș îi e frig, e ud, trist, flămând sau singur, el poate doar să tragă un semnal de alarmă pentru a-și anunța adultul că trebuie să vină și să schimbe în bine lucrurile din nou. Până când nu se întâmplă asta, copilul este într-o stare de stres, de alarmă majoră, dar nu poate face nimic în privința asta! Prea multe experiențe în acest sens au un impact de durată asupra creierului și corpului în curs de dezvoltare al copilului. Dacă adultul care-l îngrijește vine, când e “chemat”, suficient de des, îl liniștește atât emoțional, cât și fizic, copilul învață în cele din urmă să facă față stresului mai ușor și nu intră prea mult în modul de supraviețuire. Cercetările privind atașamentul au arătat că pentru orice bebeluș, adulții care-i îngrijesc ar trebui să reprezinte siguranța. Când asta nu se întâmplă, copilul resimte puternic. Creierul său în curs de dezvoltare se va forma în funcție de ceea ce experimentează în viața de zi cu zi. Chiar înainte de naștere, prima parte, cea inferioară, a creierului se formează și “intră online”. Funcția sa principală este supraviețuirea. Prea mult stres la început înseamnă că întregul sistem al unui copil rămâne blocat în modul de luptă, fugă sau înghețare (fight / flight / freeze) în această parte a creierului său”.

Ortansa Mărgărit, terapeut specializat în psihologie integrativă: “Și dacă nu e primul copil al familiei, impactul asupra părinților și a fraților mai mari poate fi în continuare semnificativ. Părinții pot resimți anxietate pentru că trebuie să facă față unor responsabilități crescute, iar copiii mai mari pot ajunge să experimenteze gelozie sau teama de-a nu mai fi iubiți de părinții lor. Este, din nou, o schimbare de dinamică provocatoare pentru orice nucleu familial. De fapt, un nou bebeluș în familie se poate simți ca o amenințare suplimentară, mare și imprevizibilă, pentru supraviețuirea unui copil. Această ființă nouă și necunoscută înseamnă că legătura cu îngrijitorul principal devine din ce în ce mai slabă și mai greu de urmărit. Terapia îi poate ajuta pe părinți să înțeleagă și să-și gestioneze propriile emoții, în timp ce-i sprijină și pe copiii lor în această perioadă de schimbare. E, de exemplu, o idee bună focusarea pe pregătirea fraților mai mari pentru noul lor rol în cadrul familiei. Terapia le poate oferi copiilor modalități de a face față sentimentelor de gelozie, de nesiguranță, și pentru a se adapta la noile responsabilități, primind mai puțina atenție din partea părinților. Prin discuții deschise și exerciții de rol, terapeutul și părinții îi pot ajuta pe copii să-și exprime temerile și să învețe cum să le gestioneze. Iarăși, implicarea copiilor în pregătirile pentru sosirea noului membru al familiei poate fi de mare ajutor, folosind diverse metode simple cum ar fi: alegerea hăinuțelor și a jucăriilor pentru bebeluș, citirea împreună a cărților cu povești despre frați și surori, implicarea în activitățile zilnice legate de îngrijirea bebelușului, precum schimbarea scutecelor sau hrănirea celor mici”.

Este de așteptat ca, atunci când viața ne aduce o bucurie atât de mare precum sosirea unui bebeluș în familie, să fim copleșiți de sentimente puternice și diverse. Odată ce informația că viața noastră se va schimba se așază în mintea noastră, pot să apară întrebări, nedumeriri și senzația de nesiguranță sau chiar anxietate. De aceea, este importantă pregătirea membrilor familiei, indiferent de rolul acestora în cadrul ei, astfel încât toată lumea să se poată bucura cât de mult posibil de aceste perioade frumoase și unice, dar care trec atât de repede.