Cum recunoști Sindromul Picioarelor Neliniștite: manifestări și consecințe
Criterii de diagnostic clinic:
- nevoia imperioasă de a mişca picioarele, de obicei însoţită sau cauzată de o senzaţie neplăcută sau neconfortabilă la nivelul picioarelor
- nevoia de mişcare sau senzaţiile neplăcute încep sau se înrăutăţesc în timpul perioadei de odihnă sau inactivitate cum ar fi statul întins sau statul în şezut
- nevoia de mişcare sau senzaţiile neplăcute sunt parţial sau total ameliorate de mişcare, cum ar fi plimbarea sau întinderea, cel puţin cât timp activitatea continuă
- nevoia de mişcare sau senzaţiile neplăcute se înrăutăţesc seara sau noaptea mai mult decât ziua, sau apar doar seara sau noaptea.
Sindromul Picioarelor Neliniştite: TipuriSindromul Picioarelor Neliniştite (RLS) poate fi primar sau secundar. RLS primar reprezintă deseori o boală familială. RLS poate fi şi secundar sarcinii, sau unor condiţii patologice ca: neuropatiile periferice, mielopatiile, uremia, artrita reumatoidă, boala Parkinson, deficienţa de fier, ADHD la copii.
Formele primare, idiopatice, debutează lent înaintea vârstei de 40-45 de ani. Sunt adesea progresive și se agravează cu vârsta. Formele secundare debutează de obicei brusc, după vârsta de 40 de ani. Sunt adesea progresive și pot avea o frecvență de apariție zilnică încă de la început. Ele pot fi produse de:
- afecțiunile cronice care produc deficit de fier (sângerări intestinale, menstruație prelungită, donări prea frecvente de sânge),
- medicamente antiemetice (proclorperazina, metoclopramidul), antipsihotice (haloperidol, derivați de fenotiazine), antidepresive (care cresc serotonina), antihistaminice,
- graviditatea, în special în ultimul trimestru; simptomele de obicei dispar după naștere,
- alți factori: abuzul de alcool, deprivarea de somn
Sindromul Picioarelor Neliniştite: CauzeSe presupune că boala este cauzată de disfuncţia dopaminergică şi alterarea metabolismului fierului la nivel cerebral. Sindromul poate afecta orice persoană, indiferent de vârstă, sex sau stare generală de sănătate. Inclusiv copii pot avea sindromul picioarelor neliniștite. Totuși femeile sunt mai predispuse decât bărbații. Apar frecvent în sarcină și dispar de la sine după naștere, iar cauzele sunt: deficitul de fier, de acid folic, schimbările hormonale și cele survenite în circulația sângelui.
Durerea de picioare sau senzațiile neplăcute provocate de sindromul picioarelor neliniștite se manifestă în general în zona gambei, dar pot apărea în orice punct dintre coapsă și gleznă.
Deficitul de fier, insuficiența renală sau polineuropatiile sunt cele mai frecvente afecțiuni asociate.
Sindromul Picioarelor Neliniştite: Semne și simptomeSindromul picioarelor neliniștite (RLS) constituie o afecțiune senzitivomotorie neurologică caracterizată printr-o nevoie imperioasă de a mișca membrele inferioare, de obicei asociată cu senzații anormale la nivelul picioarelor. Aceste simptome se agravează în repaus, sunt ameliorate prin mișcare și apar cel mai frecvent seara și/sau în cursul nopții. Dorința copleșitoare de a legăna/mișca picioarele este simptomul principal al bolii Willis-Ekbom.
Cel mai adesea simptomele de disconfort sunt descrise ca o mâncărime sau o amorțeală la nivelul membrelor inferioare. Aceste senzații sunt mai accentuate în timpul relaxării conștiente, mai ales în poziția culcat.
- somn agitat cu multe episoade de perturbare
- alterarea somnului cu somnolenţă diurnă
- insomnie
- senzația de căldură în picioare
- iritabilitate
- cefalee
- oboseală cronică
- tulburări afective
- epuizare
- afectare a stării de spirit, concentrării, rezultatelor școlare/profesionale, relațiilor personale
- tulburări anxios-depresive
Sindromul Picioarelor Neliniştite: DiagnosticDiagnosticul se stabilește în principal pe baza anamnezei și examenului clinic. Severitatea este măsurată pe Scala internaţională de evaluare RLS, care conţine 10 întrebări pentru evaluarea severităţii bolii. Iar monitorizare polisomnografică (PSG) confirmă mișcările membrelor din timpul somnului.
Diagnosticul diferențial trebuie făcut cu:
- polineuropatia
- radiculopatia
- sindromul de crampe-fasciculații
- akatisia
- boala vasculară periferică
Sindromul Picioarelor Neliniştite: TratamentÎn cazul în care simptomele sunt legate de un deficit alimentar în fier, acid folic sau magneziu, simptomele pot fi tratate cu ajustări ale dietei sau și mai eficient, cu suplimentarea alimentare corespunzătoare. În cazul pacienților cu o formă mai severă, se prescrie un tratament medicamentos, care poate să conțină dopaminergice, anticonvulsive sau sedative.
Tratament non-farmacologic
- Igiena somnului
- Renunțarea la fumat
- Suplimente de fier
- Evitarea anumitor medicamente ( antipsihotice, antidepresive, antiemetice, antihistaminice)
- Evitarea consumului de băuturi alcoolice sau a celor cu cofeină
- Evitarea meselor copioase târzii
- Evitarea somnului din timpul zilei
- Adoptarea unui program de exerciții fizice
- Fizioterapie
- Tehnici de relaxare
- Masajul picioarelor
- Electrostimulare
Foto Imago