Cum se manifestă poliomielita și cât de grave sunt complicațiile?

Poliomielita (paralizia infantilă) este cauzată de virusul poliomielitic (tip 1, 2, 3), care se transmite pe cale fecal-orală sau respiratorie și invadează sistemul nervos central, putând determina paralizii flasce la nivelul membrelor uneori ireversibile, fiind o boala invalidantă. Cu toate că în multe cazuri infecția este asimptomatică sau produce doar forme ușoare, există și cazuri foarte grave, în care prin afectarea centrilor bulbari sau cerebrali poate determina paralizia mușchilor respiratori și deces. 

Este o boală epidemică și contagioasă, afectând mai ales copiii sub vârsta de 5 ani, singura metoda de prevenire recomandată fiind vaccinarea antipoliomielitică. Există trei tipuri sălbatice de poliovirus - tip 1, tip 2 și tip 3. Pentru a preveni îmbolnăvirea de orice formă de poliomielită, persoanele trebuie protejate împotriva tuturor celor trei tipuri de virus prin intermediul vaccinării. 

Poliomielita a fost eliminată în multe țări în urma campaniilor de vaccinare, însă este încă circulantă în unele regiuni și uneori nu manifestă simptome ușor de recunoscut, ceea ce poate face ca persoana infectată să treacă neobservată chiar dacă este transmițătoare a infecției.

Transmiterea se realizează interuman, pe cale fecal-orală, prin ingerarea alimentelor sau a apei contaminate cu materii fecale (în care virusul e prezent timp îndelungat), sau aeriană, prin picături (virusul fiind prezent în secrețiile nazo-faringiene). 

Este o boală extrem de contagioasă, produsă de poliovirus, un eterovirus din familia Picornaviridae, care afectează în principal copiii, și care poate duce la invaliditate sau deces a bolnavilor cu forme paralitice în 5-10% cazuri. În 70% din cazuri, infecţia este asimptomatică, dar transmisibilă.

La temperatura de 37 grade Celsius virusul persistă 50-65 de zile. Este sensibil la temperatură înaltă şi la dezinfectanţi.

Virusurile poliomielitice pătrund în organismul uman prin mucoasele cavității bucale și/sau intestinului, unde are loc multiplicarea lor primară. Perioada de incubație este de: 6-20 zile (3-35 zile). Persoanele infectate cu virusul polio sunt contagioase cu 7-10 zile înaintea debutului simptomelor, iar durata de eliminare a virusului este de aproximativ 5-10 zile prin secreţiile nazo-faringiene şi de 2-3 săptămâni (până la 4-6 luni, uneori chiar și mai mult) prin materiile fecale.

Factori naturali de mediu: anotimpul cald vară-toamnă favorizează apariţia infecţiilor cu enterovirusuri. Factorii economico-sociali: aglomeraţiile, condiţiile igienico-sanitare precare.

Poliomielita poate fi non-paralitică sau paralitică. O persoană care a învins boala se poate reinfecta după mai mulți ani și atunci apare sindromul post-polio.

Poliomielita non-paralitică (poliomielită abortivă) - virusul nu intră în sistemul nervos și nu deteriorează neuronii.

Poliomielita paralitică -  această formă a bolii duce la paralizia coloanei vertebrale (poliomielită spinală), a trunchiului cerebral (poliomielită bulbară) sau a ambelor zone (poliomielită bulbospinală).

Sindromul post-polio - după ce o persoană a suferit de poliomielită și s-a recuperat, boala poate reapărea după o perioadă lungă de timp. Aproximativ 40 % dintre persoanele care supraviețuiesc poliomielitei paralitice pot dezvolta simptome chiar și la 15-40 ani de la boala inițiala – slăbiciune musculară progresivă, oboseală severă și dureri la nivelul mușchilor și articulațiilor.

Poliomielita este o boală infecto-contagioasă sistemică ce afectează primordial sistemul nervos central şi determină uneori paralizii. Tabloul clinic poate varia de la manifestări nespecifice respiratorii sau digestive, până la îmbolnăviri severe, encefalite sau menigoencefalite cu paralizii şi tulburări respiratorii.

Poliomielita debutează cu febră, astenie, cefalee, vărsături și redoarea cefei. La un procent redus de subiecţi afectaţi, boala evoluează cu paralizie, mai ales la nivelul membrelor inferioare.

Sindromul post - polio poate debuta la intevale mari de timp după boală, chiar și după ani. Evoluează lent și se manifestă cu slăbiciune musculară progresivă, similară cu cea determinată de infecţia acută. Nu există tratament care poate vindeca poliomielita, dar ea poate fi prevenită prin vaccinare.

Diagnosticul se pune în baza următoarelor criterii:

- Criterii epidemiologice - contacții cunoscuți, vizite în zone endemice

- Criterii clinice: afectare neurologică

- Criterii paraclinice: virusul poate fi izolat din faringe șă scaun, examen LCR, teste serologice (RFC,RN), test de diferențiere a tulpinilor sălbatice de cele vaccinale.

Nu există tratament antiviral eficient!

- Tratament simptomatic: antitermice, antalgice

- Tratament patogenetic: vitamine din grup B administrate oral sau intravenos, tratamentul meningitei virale

- Tratament igieno-dietetic: repaus la pat, alimentaţie bogată în lichide şi zaharuri

Imunizarea deplină cu toate dozele de vaccin, prevăzute de calendarul imunizărilor, garantează protecţie sigură împotriva poliomielitei. Prin vaccinare se induce protecţie pe termen lung. 

Vaccinul anti-poliomielitic există în două forme: vaccinul antipoliomielitic inactivat (IPV), care se administrează sub formă injectabilă, și vaccinul antipoliomielitic oral (OPV), care se administrează oral, sub formă de picături. Vaccinul anti-poliomielitic poate fi administrat în același timp cu alte vaccinuri. Majoritatea persoanelor ar trebui să primească vaccinul anti-poliomielitic când sunt copii. În acest moment, boala este eliminată din mai multe regiuni OMS. Circulaţia cu virus sălbatic se mai întâlnește doar în Afganistan, Nigeria și Pakistan. OMS le recomandă acum rezidenților și vizitatorilor țărilor afectate de poliomielită să primească o doză suplimentară de vaccin antipoliomielitic în cursul celor 12 luni de dinainte de călătoria în țara afectată.