Cum se manifestă sindromul colonului iritabil și care este regimul alimentar adecvat?
Sindromul Colonului Iritabil sau Sindromul Intestinului Iritabil este un sindrom caracterizat prin perturbarea cronică (nu mai puțin de 3 luni) a funcției intestinale, cel mai frecvent manifestat prin durere abdominală, mișcări intestinale neregulate și distensie abdominală. Este, de asemenea, cunoscut sub numele de sindrom de intestin iritabil,colon spastic, intestin spastic și tulburări intestinale funcționale.
Clinic, prezintă trei simptome cardinale: durere sau disconfort abdominal, tulburări în frecvența și consistența scaunului și meteorism abdominal. Durerea abdominală poate apărea în hipogastru cel mai frecvent, însă și în flancuri, epigastru sau difuz. Este descrisă de către pacient ca jenă, arsură, fiind calmată de emisia de scaun și exacerbată de alimentație sau stres.
Cauza sindromului de colon iritabil nu este cunoscută, dar este cunoscut faptul că unii factori pot declanșa durere și disconfort: stresul emoțional, consumul alimentar excesiv, gaze la nivel intestinal, concentrații mari ale unor hormoni, anumite medicamente, anumite alimente (cum ar fi ciocolată, alcool, cafea, lactate, fructoză etc.).
Semnele de alarmă care trebuie luate în considerare pentru a face un diagnostic diferenţial corect, cu o afecţiune organică, sunt reprezentate de prezenţa sângelui în scaun, anemie, scădere ponderală, febră, istoric familial de cancer colonic, boală inflamatorie intestinală sau boală celiacă, debutul simptomatologiei după vârsta de 50 de ani, ori o modificare recentă şi radicală a simptomatologiei.
Sindromul colonului iritabil (SCI): Factori de risc și cauzeSindromul colonului iritabil este o condiţie cronică, caracterizată prin dureri abdominale, disfuncţii ale colonului şi balonare abdominală în absenţa unor anormalităţi structurale. Posibilele cauze colonului iritabil includ infecții bacteriene ale tractului gastrointestinal, terapie antibiotică, istoric de intervenții chirurgicale la nivel abdominal și dietă: alimente care determină producerea unor cantități excesive de gaz, mese grase, prea multă cafea, abuz de alcool, cantități mici de fibre și supraalimentația în general.
Cei mai comuni factori declanșatori sunt:
- infecții gastrointestinale
- anumite alimente – alcool, cofeină, ciocolată, leguminoase, crucifere, lactate, mirodenii, unele fructe, alimente grase, alimente prăjite
- exces alimentar sau ingerarea prea rapidă a alimenelor
- stresul și anxietatea
- modificări hormonale - menstruație
Sindromul colonului iritabil (SCI): Semne și simptomeFactori emoţionali, alimentari, medicamentoşi și hormonali pot favoriza sau agrava simptomele gastro- intestinale. Severitatea simptomelor variază de la pacient la pacient cu predominanţa unuia sau mai multor simptome, evoluţia bolii fiind foarte variabilă, imprevizibilă, cel mai adesea de lunga durată, fazele de remisie alternând cu fazele de reapariţie a simptomatologiei.
Cele mai frecvente simptome sunt:
- durere și crampe abdominale
- senzația de prea-plin
- balonare
- flatulență (gaze)
- diaree sau constipație (uneori alternanța între diaree și constipație)
- mucus prezent în scaun
- simptome ale disconfortului abdominal
- senzaţia unei evacuări incomplete după defecaţie în absenţa unei cauze organice
Durerea progresivă, care trezește pacientul din somn sau care se asociază cu scădere ponderală semnificativă sau alte simptome de alarmă, necesită investigații suplimentare, nefiind caracteristică sindromului de intestin iritabil.
Sindromul colonului iritabil (SCI): DiagnosticPentru diagnosticul sindromului de colon iritabil sunt utilizate criteriile Roma III. Acestea presupun:
- existenţa durerii sau a disconfortului abdominal timp de trei zile pe lună în ultimele trei luni, asociate cu minimum două dintre următoarele:
- dispariţia sau ameliorarea durerii după defecaţie;
- instalarea durerii concomitent cu modificarea numărului scaunelor;
- instalarea durerii odată cu modificarea formei sau aspectului scaunelor.
Criteriile de diagnostic se referă la simptome prezente în mod continuu sau recurent, minim 3 luni din ultimul an, și anume dureri abdominale însoțite de modificarea tranzitului intestinal, cu modificarea frecvenței sau a consistentei scaunelor. La care se pot adăuga: meteorism abdominal persistent, flatulență, anomalii de defecație (senzație de defecație incompletă sau dimpotrivă, imperioasă).
Scăderea în greutate involuntară și rectoragiile (sângerările la scaun) nu sunt caracteristice sindromului de intestin iritabil și impun, de regulă, excluderea altor afecțiuni prin efectuarea unei colonoscopii. Pentru a diferenția sindromul colonului iritabil de o altă afecțiune sunt necesare analizele de laborator: Panel Boală Celiacă, Panel lapte și gluten, Intoleranță alimentară, și analize din materii fecale: Hemoragii oculte, Calprotectina, Coprocultura, Coprocitograma, Coproparazitologic, Antigen Helicobacter pylori, Antigen Giardia, Antigen Campylobacter, Clostridium Difficile.
Sindromul colonului iritabil (SCI): TratamentTratamentul colonului iritabil se adresează simptomelor, prin eliminarea anumitor alimente, dar există şi medicamente care blochează receptori ai sistemului nervos intestinal. Nu există un tratament general valabil, schema fiind individualizată pentru fiecare caz în parte.
Terapia medicamentoasă cuprinde antispastice, probiotice, suplimente enzimatice, antidiareice sau laxative, suplimente de fibre. Respectarea unui stil de viață corect și a unei alimentații adecvate va ameliora în timp simptomatologia.
40-60% dintre cei cu sindrom de colon iritabil au o tulburare psihică, din sfera depresiei și anxietății. Stresul și traumele majore pot agrava simptomele asociate. Terapia cognitiv comportamentală, meditația și yoga, acupunctura, masajul sau terapia reiki, sunt de ajutor în reducerea simptomelor.
Sindromul colonului iritabil (SCI): Recomandări și regim alimentarCel mai bun tratament pentru colonul spastic este modificarea alimentației. Există câteva recomandări menite să amelioreze afecțiunea:
- Trebuie evitate alimente prăjite şi bogate în grăsimi (smântână, frişcă, îngheţată, shake-uri groase, maioneză), produsele de patiserie, plăcintele, mezelurile, ciocolata, alimentele producătoare de gaze (ceapă, usturoi, praz, ciuperci, conopidă, leguminoase – fasole, năut şi linte), băuturile care conţin cafeină (cafea, ceai şi băuturi energizante), condimentele iuţi.
- Consumul de alimente ce conțin fibre solubile (legume și fructe, cereale integrale), care îmbunătățesc funcția intestinală, reduc senzația de balonare, ameliorează durerile și tulburările de tranzit. Dacă intestinul este foarte sensibil se consumă pentru început legume fierte la aburi, iar treptat crude.
- Fibrele – cele insolubile determină balonare, cele solubile, cum ar fi psyllium, favorizează îmbunătățirea tranzitului în cazul constipației
- Probioticele reduc meteorismul
- Uleiul de mentă este util în ameliorarea durerilor
- Hidratare corectă
- Mișcare de cel puțin 3 ori pe săptămână
- Gustări reduse cantitativ
- Un program alimentar regulat și evitarea meselor copioase
- Alimentele trebuie mestecate bine, e nevoie de cel puțin 20 de minunte pentru luarea mesei
- Alimentele prea calde, prea reci sau picante trebuie evitate
- Cina se ia cu cel puțin două ore înainte de culcare
- Unele alimente pot agrava simptomele și este bine să fie evitate din dietă pentru o perioadă
- Stresul este unul dintre factorii care declanșează criza intestinală, de aceea este bine să învățăm să-l gestionam prin tehnici de respirație sau de relaxare
- Managementul stresului prin psihoterapie
- Suplimentele cu calciu si magneziu ajută la relaxarea intestinului, iar preparatele probiotice pe bază de acidofilus refac flora intestinală.
- Renunțarea la fumat, nicotina poate agrava simptomele prin stimularea intestinului.
Foto Imago