Ce este dermografismul (urticaria fizică) și de ce apare?
Urticaria fizică apare pe zone de frecare ale pielii si este cunoscută şi sub numele de dermografism. Poate fi provocată de presiune sau vibraţii. Urticaria dermatografică sau dermografism se caracterizează printr-o sensibilitate marcată a pielii la atingeri.
Dermografismul reprezintă o reacție cutanată locală aparută ca urmare a unei stimulări mecanice - frecare, zgâriere - și este frecvent observat împreună cu leziunile urticariene. Această afecţiune poate fi depistată în mod neaşteptat la un consult alergologic sau atunci când pacientul se prezintă cu zone roşii, edemaţiate, liniare şi pruriginoase.
Dermografismul apare la circa 5% din populație și poate fi constituțional sau poate să apară la un moment dat în cursul vieții, fie în contextul unei infecții (parazitoze) sau post-medicamentos. Boala nu este contagioasă sau periculoasă, însă poate cauza probleme de încredere și de izolare, îngreunând socializarea. Persoanele care suferă de dermatografie se vindecă de obicei în câțiva ani.
Dermografism, semne și simptomeDermografismul sau scrierea pe piele este o formă de urticarie. Se caracterizează prin faptul că pielea reacţionează ca şi o coala de hârtie, adică se poate scrie pe ea. Este o afecţiune comună adolescenţilor şi adulţilor tineri, ce poate dura de la câteva luni la câţiva ani, iar uneori persistă toată viaţa.
După exercitarea unei presiuni pe piele, imediat sau la un interval variabil de timp, apare local roșeață, mâncărime și posibil proeminențe, numite papule. În general, leziunile dispar spontan. Responsabile de aceste reacții în foc de artificii în tegumente sunt anumite celule, numite mastocite, care la presiune descarcă în piele histamina și alți mediatori, responsabili de apariția roșeții, a edemului și a mâncărimii.
Simptomele precum inflamație, roșeața pielii, umflătură, mâncărime pot fi declanşate de:
- stres
- presiune
- factori emoționali
- haine strâmte sau aspre la atingere
- frigul, temperaturile ridicate, expunerea îndelungată la radiațiile solare
- anumiți agenți chimici
- anumite medicamente
O incidenţă crescută a fost observată în sarcină (în special în al doilea trimestru), la debutul menopauzei şi la copiii atopici. În multe cazuri, acesta simptome sunt minore, dar în unele cazuri rare, simptomele sunt suficient de severe pentru a avea un impact major în viaţa unui pacient.
Dermografism, factori de risc și cauzeMecanismul exact al dermografismului rămâne incert. Dermografismul poate să apară în urma administrării unui medicament (antibiotic), se poate asocia frecvent cu alte forme de urticarie, parazitoză intestinală sau boală tiroidiană. Mecanismul de producere a dermografismului nu este pe deplin cunoscut, dar se crede că traumatismul produs de zgârierea sau presarea pielii duce la ruperea membranei mastocitului care este fragilă la aceşti pacienţi, cu eliberarea de mediatori ai inflamaţiei, în special histamină. Histamina produce dilatarea vaselor pielii cu creşterea permeabilităţii acestora, ceea ce înseamnă înroşirea pielii, prurit si edem.
Factorii asociați cu un risc crescut de dermatografie includ:
• vârsta - mai frecventă la adolescenți și adulți tineri
• condiții cutanate- piele uscată sau dermatită
• sistemul imunitar care cauzează alergii crește și riscul dermatografiei
Dermografism: diagnosticAnamneza - istoricul personal şi familial privind vârsta, circumstanţele de apariţie a erupţiei, durata, caracterul sezonier, modalităţile de evoluţie sub tratament. Se vor efectua teste alergologice și examen fizic.
Dermografism: tratamentPentru pacienții cu dermografism simplu și asimptomatici nu este necesară terapie. Este foarte importat a se evita factorii fizici precipitanți, reducerea stresului și a anxietății. Scărpinatul pielii uscate poate fi redus prin aplicarea cremelor emoliente. Se recomandă evitarea băilor fierbinți, hainelor mulate, produselor abrazive, utilizarea unor săpunuri delicate, hipoalergenice.
Tratamentul în urticaria la factori fizici - Evitarea pe cât posibil a contactului cu factorii fizici declanșatori este prima masură care trebuie luată. Tratamentul medicamentos constă în administrarea de doze mari de medicație antialergică. Asocierea unui antihistaminic H2 poate ajută la ameliorarea simptomelor.