După ce a învins cancerul, Bianca Brad a devenit consilier de dezvoltare personală și instructor de Pillates VIDEO

După ce a învins cancerul de sân, cu care a fost diagnosticată în urmă cu 8 ani, Bianca Brad se simte excelent. Viața vedetei a luat o turnură cu totul neașteptată, dar de care se bucură din plin.

După ce a renunțat la podium, Bianca Brad s-a retras din lumina reflectoarelor. În 1990 câștiga titlul de Miss România, iar acum s-a reprofilat și a devenit instructor de Pillates și consilier de dezvoltare personală.

Fostul fotomodel în vârstă de 55 de ani mărturisește că face ce îi place, iar noile pasiuni o ajută fizic și mai ales mental. Bianca Brad a povestit fanilor din mediul virtual, printr-un live e Facebook, cum s-a schimbat viața ei.

„E un curs pe care îl pândesc de multă vreme”

„Puțin mai devreme am încheiat cu brio, am luat nota 10 la examenul pentru a deveni consilier de dezvoltare personală.  E de multă vreme în mintea mea să fac asta dar îmi puneam tot timpul problema încă  un consilier în plus, sunt atâtea persoane care se ocupă cu asta, cu ce aș putea să mai vin eu, dacă știți de sindromul impostorului, eu mă înscriu, dar Gabriela Mocanu, de la Centrul  Atena, care a susținut acest curs la care am participat, a început exact  cu asta.

Este mare nevoie, cerere, de consilieri de dezvoltare și m-am mai liniștit un pic pentru că fiecare vine cu  experiența lui și pot să spun, Slavă Domnului, că am o experiență de viață bogată, care mă ajută să fac acest lucru (..) Este un curs pe care îl pândesc de multă vreme.Ideea este că în timpul cursului am conștientizat că mi se potrivește să fac acest lucru și vreau să cred că voi putea ghida, îndruma, persoanele care au nevoie de claritate", a spus Bianca Brad în cadrul clipului video.

Foto FAcebook

Citeste si:

Citeste si