FLURONA: care sunt simptomele celor care fac gripă şi COVID simultan
Simptomele ”flurona” - gripă şi covid simultan
Principalele semne sunt: stare generală brusc modificată, cu puternice dureri musculare, articulare, de cap, evoluţie imprevizibilă şi risc mare de complicaţii.
Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală a declarat, într-un interviu acordat News.ro că în cazul infecșiei cu flurona pot apărea complicaţii, iar evoluţia bolii trebuie urmărită de specialişti, în spital.”Cum îi spune şi numele, flurona înseamnă flu şi rona, înseamnă că avem concomitent două virusuri, gripal, flu, rona, de la corona. Am avut câteva cazuri, este adevărat că foarte puţine.
Aici ar fi trei lucruri de spus: în timpul pandemiei am mai vorbit despre flurona, este adevărat că au fost cazuri extrem de rare pentru că circulaţia virusurilor gripale era mult limitată şi nu doar în România. În prezent, ceea ce este diferit şi ajung la punctul al doilea, este faptul că, având practic alertă epidemică, fiind la un pas de epidemie, avem multe cazuri de gripă. Totodată, avem şi infecţii cu SARS-CoV-2 şi este de aşteptat ca în viitorul apropiat, fără să fie o explozie, să avem mai multe astfel de cazuri.
Ajung la punctul trei, care este cel mai important, ce înseamnă în momentul în care le am concomitent. Înseamnă în primul rând o simptomatologie mult mai zgomotoasă, pentru că este o însumare a acestor simptome. Sigur că pacientul va întreba ”Cum pot eu să-mi dau seama”, cum poate să facă o diferenţă foarte uşor fără testare între gripă şi flurona.
În general, vorbim de o simptomatologie destul de clară, ca de gripă, şi care este accentuată, şi anume stare general brusc modificată, cu dureri de intensitate mare, dureri musculare, articulare, dureri de cap, senzaţia că am fost bătut pe care toţi o ştim dacă am trecut prin gripă, putem să avem şi simptomatologie digestivă, cum se întâmplă la infecţiile virale, dar mult mai important este faptul că evoluţia poate să fie imprevizibilă sau mai bine spus riscul de a avea complicaţii creşte în momentul în care le am pe amândouă, mai ales la persoanele pe care le numim vulnerabile, cei care au o anumită vârstă avansată, peste 65 de ani, 70, mai ales dacă au şi boli cronice, persoanele supraponderale şi de asemenea o atenţie sporită ar trebui să fie pentru cei mici, până în 5 ani, care au un risc de a face complicaţii”, a explicat Dr. Marinescu.
Dr. Marinescu reomandă testarea cu testele rapide care se găsesc în farmacii. Dacă dubla infecţie se confirmă, este necesar un control de specialitate şi eventual tratament în spital, spune medicul. Tratamentul se aplică pentru ambele infecţii prezente, fiind vorba despre două antivirale, unu pentru gripă, unul pentru COVID, dar şi despre alte tratamente precum corticoterapia.
Cel mai probabil la sfârşitul acestei luni trendul în ceea ce priveşte cazurile de gripă va fi unul în scădere.
Foto Imago