Câte sarmale avem voie să mâncăm de Crăciun? Dr. Mihaela Bilic: Porția corectă pentru o masă sățioasă
Sarmalele sunt nelipsite de pe mesele de sărbători. Tradiționalele sarmale se prepară din carne tocată, de obicei de porc, amestecată cu orez și mirodenii, învelite în foi de varză. Patru sarmale, a câte 50 de grame fiecare, însumează 308 calorii (154 de calorii per 100 de grame), arată specialiștii în nutriție.
Astfel, ele pot fi printre cele mai recomandate alimente de consumat în această perioadă, cu anumite condiţii însă.
„Chiar dacă originea lor este din Balcani, noi le-am ridicat la rang de produse tradiționale. Sarmalele sunt un fel de mâncare completă, care aduc împreună toate cele trei categorii principale de nutrienți: proteine și grăsimi din carne, carbohidrați din orez și multă varză, adică legume. Singura recomandare este să alegem carnea slabă pentru tocat, pulpa de porc, și să le fierbem, în borș, zeamă de varză, suc de roșii, nu în ulei. Atenție și la cantitatea de costiță, slănină, pe care le punem în oală. De dorit, să fie gătite în abur, nu în grăsime”, a spus Mihaela Bilic.
Consum moderat
Astfel, o porție corectă de sarmale, din punct de vedere nutrițional, ar trebui să conțină 3-4 rulouri de varză cu carne.
„Ce sunt sarmalele? Un amestec echilibrat de carne tocată, varză murată și orez, totul fiert înăbușit sau gătit la cuptor, adică sănătos și dietetic, dacă am fost zgârciți cu grăsimea. Avantajul este că, odată gătite, pot fi consumate în zilele ce vor urma. Sunt chiar mai bune odată cu trecerea timpului. Porția corectă este de 3-4 bucăți, iar dacă adăugați un pic de smântână și câteva linguri de mămăligă, obțineți o masă sățioasă”.
Foto Imago