Cât de repede se transmite noua variantă a coronavirusului și cât de periculoasă este. Explicațiile medicului Adrian Marinescu 

Medicul Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș din Capitală, a oferit noi explicații despre noile variante ale coronavirusului. Astfel, după ce numărul cazurilor noi a crescut alarmant în ultimele săptămâni, medicul spune că noile variante nu sunt la fel de agresive, însă se transmite mai repede. 

Mai mult, doctorul Marinescu este de părere că suntem în etapa în care va trebuim să conviețuim cu acest virus, iar persoanele infectate vor percepe infecția cu COVID-19 care o răceală. 

„Cu mare probabilitate, evoluţia sau ciclul natural pentru virusul SARS-CoV-2 este în ideea de a avea variante virale care nu sunt agresive, dar se transmit cu uşurinţă. Este un lucru care s-a întâmplat şi în cazul altor microorganisme. Putem să ne aducem aminte inclusiv de pandemia legată de gripa spaniolă de acum mai bine de 100 de ani. (…) Virusul suferă mutaţii şi lucrul acesta se întâmplă permanent, cel mai probabil, nu vor fi mai agresive.

S-a trecut la etapa în care convieţuim. Ce înseamnă convieţuire? Înseamnă că putem să avem variaţii importante prin numărul de infecţii. Adică să avem un număr mare cum se întâmplă în prezent, cum ar putea să se întâmple, de asemenea, în toamnă, dar cele mai multe dintre cazuri înseamnă forme uşoare, care se rezolvă fără să necesite spitalizare, nu mai discutăm de terapie intensivă şi pe care cei mai mulţi oameni o vor percepe ca pe o răceală.

De ce spun acest lucru? Pentru că această convieţuire, dacă ştim cum să o abordăm, va presupune totuşi o normalitate în caz de pandemie. Oamenii îşi vor putea desfăşura activitatea fără restricţii importante. Celelalte patologii vor putea fi abordate la fel de bine. Deci, nu va fi o situaţie similară cu ce am văzut noi în primele valuri din pandemie. Este total diferit”, a explicat medicul, potrivit Agerpres.

Directorul medical de la Institutul Matei Balş din Capitală a declarat că, cel mai probabil, în toamnă, când se vor redeschide şcolile, vom înregistra o nouă creştere a numărului de infectări.

Citeste si:

Citeste si