Avantajele chirurgiei robotice în tratarea cancerului de prostată. Dr. Dan Diaconescu: "Robotul se interpune între mine și pacient"
Potrivit medicului Dan Diaconescu, cancerul de prostată este a doua cea mai frecventă neoplazie în rândul bărbaților, după cancerul pulmonar și este a cincea cauză de deces în rândul neoplaziilor masculine.
Chirurgia robotică, cel mai performant tratament în cancerul de prostatăChirurgia robotică are mai multe avantaje: îi oferă medicului chirurg mai multă libertate de mișcare, comparativ cu laparoscopia standard, siguranța și precizia sunt crescute, durerea și disconfortul de după operație sunt reduse, sângerarea este, de asemenea, redusă și există un risc mai mic de complicații.
“Tehnologia este îmbunătățită în fiecare an, spre beneficiul sănătății noastre. Discutăm de robotul daVinci, care e o tehnologie nouă. Robotul se interpune între mine și pacient. Obținem rezultate mai bune în ceea ce privește recuperearea pacientului, o reintegrare socială mai rapidă”, spune medicul Dan Diaconescu.
Cum este diagnosticat cancerul de prostată și cât de importantă este comisia oncologicăMedicul Dan Diaconescu recomandă ca orice bărbat care a trecut de vârsta de 40 de ani să meargă la un consult de specialitate, realizat de un medic urolog. Trebuie făcut un examen clinic, adică un tușeu rectal, urmat de o ecografie și o testare de sânge, printre care și PSA (antigenul specific prostatic).
“Diagnosticul unui cancer de prostată vine în urma unei biopsii. Pacientul urmează să facă niște examene imagistice - un RMN pelvin, tomografie computerizată care arată dacă discutăm despre un cancer de prostată localizat sau despre un cancer metastazat, pentru că ele se tratează diferit.
În spitalul Ponderas, există o comisie oncologică, un Tumor Board, la care ne prezentăm cu toate informațiile medicale ale pacientului. Pe lângă medicul urolog există medic terapeut, există oncolog, mai mulți doctori specializați. Fiecare membru din Tumor Board va avea o opinie legată de acel caz și vom face o strategie, astfel încât rezultatul să fie cel dorit, adică să fie vindecat pacientul”, a mai adăugat medicul Dan Diaconescu.
Află mai multe din materialul video de mai jos