Care sunt obiceiurile nesănătoase care afectează dantura copiilor și de la ce vârstă este indicată vizita la stomatolog 

La începutul vacanței de vară, dr. Denisa Zaharia, medic stomatolog, specializat în ortodonție, a elaborat un set de 5 reguli de aur pentru sănătatea dentară a copiilor pe termen lung.

Numărul copiilor care au intrat în clinicile stomatologice fondate de dr. Denisa Zaharia a crescut cu peste 30% față de anul trecut, iar majoritare au fost serviciile de prevenție, în locul celor de tratare și intervenție de odinioară. 

Avem vești bune în ceea ce privește pacienții copii, însă este loc și de mai bine! Părinții au devenit din ce în ce mai informați și mai preocupați de sănătatea dentară a copiilor, iar din ce în ce mai mulți preșcolari și școlari vizitează fără teamă clinicile stomatologice până să apară probleme care să implice durere sau proceduri complicate. Există însă nenumărați copii care încă nu știu regulile de îngrijire dentară și foarte mulți părinți, crescuți cu teama de stomatolog, care amână să-i ducă pe cei mici la medic de teama durerii”, a declarat dr. Denisa Zaharia care vine în sprijinul părinților cu un set de 5 reguli de aur care să îi țină pe cei mici departe de problemele dentare.   

1. Dinții de lapte au nevoie de îngrijire, chiar dacă se vor schimba, pentru că ei afectează dentiția permanentă!

- Cariile neglijate la nivelul dinților de lapte duc la probleme ce afectează următoarea dentiție, adică dinții permanenți, astfel apare nevoia stomatologiei pediatrice. Trebuie să începeți periajul dinților copiilor imediat după apariția primului dințisor, adică de la vârsta de 5-6 luni să  inițiați educația de sănătate orală și să vă învățați copilul să se spele pe dinți de 2 ori pe zi.

2. Spălatul pe dinți de 2 ori pe zi – regulă fără NICIO excepție!

- Copiii vor fi educați spre o igienă dentară corectă prin formarea de obiceiuri sănătoase de la care nu trebuie nicio abatere nici pe motiv de oboseală, nici de oră înaintată, nici de grabă. Orice abatere va crea un precedent!  

*Părintele este cel care trebuie să spele copilul pe dinți la început, până la 2 -3 ani și apoi trebuie să îl supravegheze până la 6 ani.

*este indicat să utilizăm o pastă de dinți cu fluor adaptată vârstei, care se aplică pe periuță cât un bob de mazăre

*Periuța trebuie să aibă peri moi și să se folosească mai întâi pe suprafețele interioare ale dinților, de la gingie spre vârful dintelui, și apoi pe suprafețele exterioare

3. Obiceiurile vicioase precum suzeta sau suptul degetului eliminate până la 2 ani! 

- După 2 ani, aceste obiceiuri pot influența negativ dezvoltarea maxilarelor și erupția dinților, putând favoriza apariția anomaliilor dento-maxilare. Copilul trebuie dezobișnuit prin încurajare, nu trebuie certat, el trebuie lăudat atunci când nu suge degetul sau nu utilizează suzeta. Ne putem ajuta de aplicarea unor soluții cu gust amar pentru descurajare.

4. Prima vizită la stomatolog și abordarea relaxată a schimbarii dentiției de lapte! 

Este important ca cei mici să fie familiarizați cu vizitele periodice la medici stomatologi care dețin abilități în relaționarea cu copiii. Prin monitorizarea o dată la 6 luni a creșterii și dezvoltării dinților, medicii pot anticipa eventualele probleme dentare la copii, intervenind la timp pentru rezolvarea acestora.

Periajul zilnic efectuat acasa, trebuie completat cu tratamente specifice copiilor in cabinetul stomatologic:

*însușirea unei tehnici corecte de periaj și informarea adaptată cu privire la schimbarea dentiției

* igienizarea profesională în cabinet

*aplicarea de geluri concentrate cu fluor la 6 luni

*sigilarea șanțurilor dentare - metodă de prevenție eficientă, care împiedică apariția cariilor. 

5. Controlul ortodontic – esențial înainte de schimbarea dentiției de lapte! 

Obiectivele tratamentului ortodontic sunt obținerea unei armonii dentare, un zâmbet frumos și echilibrat, dar și o mușcătură funcțională, sănătate la nivelul dinților, gingiilor, mușchilor și articulației temporo-mandibulare. Se recomandă efectuarea unui prim consult de către medicul specialist ortodont în jurul vârstei de 6-7 ani, acesta fiind cel care poate aprecia daca există o dezvoltare corectă a maxilarelor, dacă dinții au spațiu suficient pe arcadă pentru erupție.

Medicul ortodont stabilește momentul intervenției și ce fel de aparat trebuie aplicat, dacă dinții permanenți nu erup sau erup într-o poziție incorectă. La copii și adolescenți, pentru că sunt în perioada de creștere, rezultatele se obțin mai ușor, mai rapid și pe termen mai lung, față de adulți. 

Citeste si:

Citeste si