Dr. Florin Bloj: „Tromboza venoasă profundă se trateaza 100% și în România prin radiologie intervențională”

Dr Florin Bloj, medic radiolog intervenționist, semnalează că tromboza venoasă profundă, cu o incidență de 30% în rândul persoanelor active, la nivel mondial, se poate trata în România, cu o eficiență de 100%, minim invaziv, prin proceduri endovasculare de radiologie intervențională, indiferent de stadiul bolii. 

”Este un progres uriaș pentru medicina din România și ne dorim ca această boală să beneficieze și la noi de proceduri de tratare ca în țările dezvoltate, mai ales că nedepistată și netratată, tromboza venoasă profundă poate avea efecte fatale, complicații sau afectări serioase ale calității vieții pe termen lung”, declară dr. Florin Bloj.

Cu cauzalități diverse care merg de la obezitate, sedentarism, traumatisme, stat multe ore în picioare, fumat, sarcină sau diverse tratamente medicamentoase îndelungate, patologia trombozei venoase profunde are parte de o diagnosticare deficitară în România, puțini pacienți suferinzi aflând de la medici că această boală este cea care le aduce atâta suferință fizică. 

Dr. Florin Bloj, specializat în tratarea endovasculară a trombozei venoase profunde, avertizează că cel mai clar tromboza venoasă profundă se diagnostichează după o ecografie Doppler, însă semnalele alarmante care trebuie să trimită pacientul URGENT la un serviciu medical de urgență, la cardiologie, angiologie sau medicină internă, în vederea unei evaluări imediate sunt:

- edemele la nivelul membrului inferior (întotdeauna unul dintre membre e mai umflat ca celălalt)

- durerea care începe la nivelul gambei și tegumentele calde, înroșite sau decolorate la nivelul membrului afectat. 

După ce este diagnosticată, tratamentul standard în aceasta boală, în România, este reprezentat de anticoagulante în doză mare și purtarea ciorapilor compresivi: „Acești pacienți trebuie să știe că acum, boala despre care toată lumea spune că nu se poate trata în România, are vindecare modern și sigură, printr-o procedură minim invazivă de radiologie intervențională, prin care se dizolvă trombul complet și pe loc, sub control angiografic, procedură care se poate realiza la cele mai înalte standarde medicale în diverse clinici din capitală”, subliniaza dr. Florin Bloj. 

Netratată imediat, tromboza venoasă profundă poate duce, conform dr. Florin Bloj, la trombembolism pulmonar care poate fi fatal pentru pacient, iar tratată ineficient sau incorect, duce la cronicizare și la sindrom posttrombotic care afectează calitatea vieții, aducând cu sine imobilitate, imposibilitatea de a munci sau suferință fizică continuă.  

Citeste si:

Articole relationate