Avertismentul medicului Streinu-Cercel: „Pandemia nu s-a terminat. Ne îndreptăm către un nou vaccin”

Pandemia de coronavirus nu s-a sfârșit. Suntem în continuare expuşi riscului ca această pandemie să genereze o variantă care ar fi şi mai transmisivă şi chiar mai violentă, sunt de părere experții. De aceea sunt necesare vaccinuri anti-COVID-19 cu un efect mai îndelungat pentru a bloca dezvoltarea noilor tulpini şi răspândirea agresivă a virusului.

Un studiu amplu arată că varianta Omicron a virusului SARS-CoV2 este la fel de severă ca variantele anterioare.

Varianta Omicron a virusului SARS-CoV2 este la fel de severă ca variantele anterioare, contrar ipotezelor anterioare, conform cărora ar fi mai contagioasă, dar mai puțin severă, a constatat un studiu de amploare realizat în Statele Unite.

Vaccin sezonier

Medicul Adrian Streinu-Cercel a avertizat că pandemia de COVID-19 încă nu s-a încheiat şi că, cel mai probabil, vaccinul va deveni unul sezonier. 

„Ne îndreptăm către un nou vaccin, care va deveni un vaccin sezonier, cum este vaccinul gripal. În funcţie de cum se reconfigurează SARS-CoV-2, o să ştim în fiecare an cu ce tip de vaccin să ne vaccinăm”, a declarat fostul manager al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş.

„Deja nu mai este niciun secret din punctul de vedere al modului de producţie pe bază de ARN mesager. În momentul de faţă, şi pentru virusul gripal se lucrează la un vaccin pe bază de ARN mesager. Adică lucrurile se schimbă şi dinamica lor este foarte importantă. Cert este că vaccinul pe care îl avem noi, în momentul de faţă, nu mai este de actualitate. Nici anticorpii care sunt generaţi în timpul bolii nu sunt pereni”, a spus medicul la emisiunea„Academia de Sănătate”. 

„Delta nu a dispărut cu totul. A fost o discuţie interesantă de combinaţie între Delta şi Omicron. În momentul de faţă, nu avem date suficiente să spunem că noua variantă Delta - Omicron va fi următoarea tulpină în circulaţie. Dar ce se întâmplă în China aduce în discuţie acest lucru. Acolo s-au impus restricţii, China face carantină adevărată, nu pe sistemul pleacă din carantină cine vrea. Şi tot nu reuşesc să ţină sub control explozia de îmbolnăviri. Este un semnal de alarmă”, a subliniat Adrian Streinu-Cercel.

Vestea bună este că Omicron provoacă mai puține cazuri de long-COVID în rândul celor dublu vaccinați decât Delta, arată un nou studiu.

Șansele ca adulții complet vaccinați infectați cu Omicron BA.1 să raporteze că au avut COVID lung de la 4 până la 8 săptămâni după îmbolnăvire au fost reduse cu 50% față de persoanele infectate cu varianta Delta, arată datele Biroului Naţional de Statistică (ONS) din Marea Britanie. În cazul long-COVID, simptomele persistă mai mult de 4 săptămâni după o primă infecție cu coronavirus și nu pot fi explicate prin altceva.

Oboseala continuă este cel mai des întâlnit simptom (51%), urmată de dificultăți de respirație (33%), pierderea mirosului (26%) și apoi dificultăți de concentrare (23%).

Foto Facebook

Citeste si:

Citeste si