Pierderea auzului poate fi reversibilă cu ajutorul unei injectii

Un nou medicament injectabil poate vindeca pacienții care își pierd auzul. Numit FX-322, medicamentul se administrează într-o singură doză și stimulează celulele stem inactive din interiorul urechii să se dezvolte în noi celule auditive, capabile să transmită sunetele către creier.

Celulele stem sunt celule imature prezente în tot corpul și care au capacitatea să se transforme în orice tip de țesut. Acest nou medicament activează celulele imature din canalul auditiv, iar acestea se transformă în cili, care vibrează la sunete, transformându-le în impulsuri electrice trimise la creier prin intermediul nervului auditiv. Astfel, pierderea auzului, provocată de traumatisme cum ar fi expunerea repetată la zgomote puternice sau de modificări ale urechii interne odată cu vârsta, poate fi acum inversată.

Aparatele auditive ajută prin amplificarea sunetelor, însă acum există speranțe că noul medicament ar putea restaura auzul. Dezvoltat de o companie din Massachusets, gelul injectabil este un mix de medicamente care, după cum s-a demonstrat la testele de laborator, contribuie la formarea de noi celule de păr din celule stem progenitoare.

Unul dintre ingredientele medicamentului este acidul valproic, regăsit și în anticonvulsivele administrate persoanelor epileptice. Spre deosebire de alte tipuri de celule stem, cele progenitoare nu se pot dezvolta în orice tip de țesut, ci doar în celule identice cu cele învecinate. Celulele progenitoare din urechea internă, de exemplu, se vor dezvolta în celule tipice auditive, iar studiile efectuate pe animale au demonstrat că noile celule care iau naștere sunt celule sănătoase.

Un studiu publicat în 2021 în jurnalul Otology & Neurotology a arătat că patru din șase voluntari cu probleme auditive grave au început să audă după ce au primit injecția, în timp ce alți subiecți, care au primit un placebo, nu au raportat nicio îmbunătățire.

Cercetătorii care au dezvoltat medicamentul plănuiesc acum un studiu mai amplu, cu 124 de voluntari care și-au pierdut auzul.

Citeste si:

Citeste si