7 sfaturi pentru părinții care vor un copil fericit la școală și acasă
Cu toții am trecut prin școală și sistemul educațional. Unii au ieșit mai șifonați ca alții, unii au reușit să se descurce mai bine decât alții cu orarul, cu materiile plicticoase, cu temele pentru acasă, cu lipsa timpului liber și al distracțiilor de care aveau parte până atunci.
“Dacă apăsăm prea mult pedala de accelerație și ne sufocăm copiii cu prea multe teme sau activități extrașcolare, riscăm să cădem de cealaltă parte a baricadei și să creștem copii nefericiți, fără poftă de viață, fără dorința de a se dezvolta. Indicatorul cel mai important , care ne măsoară cât de bine ne creștem copiii, rămâne până la urmă gradul de fericire”, explică specialistul.
Mai mult decât atât, Eugen Popa consideră că există 7 reguli de bază pe care ar putea să le aplice părinții astfel încât copiii lor să fie fericiți atât la școală, cât și acasă:
1. Joaca. “Copiii învață cel mai rapid și mai ușor prin joacă. Joaca este cel mai simplu mod de a învăța și unul prin care copilul tău devine de neoprit. Dacă vrei să ai un copil fericit și sănătos, petrece timp cu el jucându-vă. Fă din învățare un joc și atunci i-ai ușurat 16 ani din viață”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.
2. Fii un Exemplu. “Copilul face ceea ce vede la alții din jurul său. Desigur, cel mai adesea îi vede pe părinți, modul lor de acțiune și manifestare. Dacă TU, părintele, tot amâni și lași pe poimâine ce poți face mâine, ghici ce va face copilul tău când va veni vorba de sculat dimineața sau de făcut temele?!”, spună Eugen Popa.
3. Greșește des și cu patos! “Cu cât încerci mai mult să fii „perfect” cu atât mai multe garduri și lacăte pui în jurul dezvoltării libere a copilului tău. În caz că nu știai acest lucru, cei mai mulți copii care doresc să aibă note bune la școală fac asta pentru a-i mulțumi pe părinți și a-i face mândri de ei și nu pentru că ei, copii, au o năzuință incontrolabilă în această direcție. Cu cât îl împingi pe copil să fie perfect, să aibă „note bune” și să fie „cuminte” cu atât mai mult cresc șansele să devină Obsesiv-Compulsiv, ceea ce este o reală problemă”, este de părere hipnoterapeutul Eugen Popa.
4. Asigură-ți copilul că ești mereu cu el. “Poți face asta foarte simplu, dă-i o poză cu tine sau un obiect de-al tău pe care să îl poarte câtă vreme e la școală. Acest lucru îl ajută enorm de mult și îl protejează împotriva unor posibile dificultăți și chiar stări emoționale intense”, explică specialistul.
5. Ajută-ți copilul să gândească liber. “Copiii nu cunosc prea multe reguli în momentul în care încep școala (slavă Domnului)! De fapt, este foarte important să înțelegem că lumea este compusă din două categorii de oameni: cei care se conformează și fac posibilă existența societății, și cei care rup granițele, nonconformiștii, cei care împing societatea mai departe. Aceștia din urmă sunt cei care produc cele mai mari realizări. Este foarte important să ajutăm copii atât să fie un spirit cât mai liber dar, în același timp și să discearnă între ce te ajută să crești și ce este doar o modă de moment”, afirmă Eugen Popa.
6. Oferă suport emoțional! “Copilul are nevoie de asta mai ales în perioada de început a școlii! Deși la prima vedere toată chestia asta cu școala poate părea numai lapte și miere, ea poate afecta profund întregul sistem imunitar emoțional al copilului. Pentru a preveni acest lucru, dar și pentru a-i asigura copilului o viață sănătoasă și fericită, comunică cu el pe toate planurile, atât conștient cât și inconștient. Pentru asta îți recomandăm din tot sufletul programul SleepTalk pentru copii, pe care Asociația Române de Hipnoză l-a dezvoltat în România.
7. Repararea Rănilor. “Pentru mulți copii școala este un fel de pădure întunecată, plină de monștrii și balauri, de la colegii de clasă, până la profesori și personalul școlar. De multe ori copii sunt răniți emoțional fără ca măcar să realizeze acest lucru. Aceste răni rămân în adâncul sufletului și de multe ori afectează tot restul vieții. Pentru a evita aceste deznodământ nefericit, poți să îți ajuți copilul, dar și copilul interior, să comunici cu el, să îi oferi tot ce are nevoie, tot ce îi trebuie. Vorba aceea, „vorba dulce mult aduce”.”, conchide declară Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.
Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.
Pe PROTVPLUS poți vedea și Explicația specialiștilor despre cât de mult pot fi afectați copiii de mesajele transmise de vloggeri