Dr. Rareș Nechifor lansează prima comunitate pentru femeile cu fibrom uterin
Pltforma www.fibroid-community.com se adresează celor 2 milioane de femei din România care au în prezent diagnostic de fibrom uterin, cea mai frecventă tumoră a sistemului reproductiv feminin la nivel mondial.
Comunitatea creată de dr. Rareș Nechifor va fi locul de întâlnire și dialog al unei comunități formate din femeile care s-au vindecat, cele care au primit diagnosticul și medicii implicați în tratamentul fibromului uterin, indiferent de specialitate: ginecologi, chirurgi, radiologi intervenționiști, imagiști, medici de familie, specialiști în problemele de fertilitate.
„În România, sunt 2 milioane de femei cu fibrom uterin, 1 milion sunt simptomatice, adică au dureri, sângerări abundente sau infertilitate și își caută sănătatea și o soluție terapeutică acceptabilă. Jumătate dinte ele acceptă prima opinie primită de la medic fără să-și cunoască alternativele terapeutice. Majoritatea își pierd uterul. Cealaltă jumătate de milion vor să cunoască mai mult, vor să știe ce alternative au și să poată alege. Există cel puțin 3 soluții terapeutice principale (histerectomie, miomectomie și embolizare) și alte 3 terapii secundare (hormonal, ablație, medicină alternativă). Practic nicio pacientă nu primește în cabinetul medical suficiente informații pentru a putea înțelege care dintre cele 6 soluții este cea mai potrivită pentru ea. Nu există niciun site care să prezinte în mod transparent, corect și complet toate aceste informații. Alegerea multor femei ajunge să fie un joc al norocului, al fricii sau al credinței. Este nevoie să creem ceva pentru toate aceste femei și așa s-a născut fibroid-community”, explică medicul.
Peste 30% dintre femeile din întreaga lume descoperă că suferă de unul sau mai multe fibroame uterine, iar aproape jumătate dintre acestea sunt la vârstă activă, între 20 și 50 de ani, și au dreptul să aibă acces la o informare corecta și completă și apoi la tratamentul cel mai potrivit pentru prezentul și viitorul lor.
„Fibromul uterin nu este o boală gravă, ea se poate trata ușor și eficient fără să pierzi nimic din corp și din feminitate. În fiecare zi suntem întrebați de ce este atât de greu să fii informat despre alternative. De ce comunicarea cu medicii este atât de dificilă și trunchiată? Și ca răspuns am creat această comunitate. În prezent, drumul fiecărei femei cu fibrom uterin până la starea ei de sănătate este un labirint complicat plin de întrebări, temeri și suferință. Ieșirea din labirint este uneori greu de găsit și poate să țină de noroc. Comunitatea noastră își dorește să fie un loc deschis, luminos în mijlocul acestui labirint în care fiecare femeie să găsească ușor informațiile de care are nevoie pentru a ieși din labirint mai ușor și mai ales acolo unde își dorește”, declară dr. Rareș Nechifor.
„Orice afecțiune se poate trata în prezent prin mai multe soluții terapeutice ce nu aparțin obligatoriu aceleiași specialități medicale. Acum este necesar să construim canale de comunicare eficiente prin care pacientul să se conecteze la medici diferiți. Îmi doresc ca platforma noastră, comunitatea femeilor cu fibrom uterin, să fie un model pentru numeroase alte comunități de pacienți cu alte afecțiuni. Modelul propus, acela de dialog, de interdisciplinaritate, de informare corectă și completă, ideea de alternative și de libertate de a alege îmi doresc să schimbe în timp situația actuală și să devină modelul de funcționare al unui sistem medical modern, aflat cu adevărat în slujba oamenilor”, mărturisește dr. Rareș Nechifor.